14 sept. 2020 | 22:41

Nelu Tătaru a reacționat după neregulile din prima zi de școală. Marea teamă a ministrului

Știri generale
Nelu Tătaru a reacționat după neregulile din prima zi de școală. Marea teamă a ministrului
Care este marea Teamă a ministrului Nelu Tătaru

Luni seară, ministrul Nelu Tătaru a comentat modul în care s-a desfășurat prima zi de școală. Acesta a remarcat aglomerația din fața școlilor și a spus că speră ca situația să fie caracteristică primei zile de școală.

Ministrul Sănătății a reacționat după neregulile din prima zi de școală

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a spus că luna septembrie este o lună de încercare, o lună de foc. El susține că normele au fost respectate în cea mai mare parte în interiorul școlilor

„Astăzi, în prima zi de școală, în marea majoritate s-au respectat regulile, după intrarea în curte, spre școală. Până la intrarea în curte, înspre școală, a fost destul de aglomerat și am observat că și în fata școlilor a fost aglomerație.

Sper că a fost doar o zi de început în care nu eram obișnuiți pentru un început de școală în acest mod (…) Era imperios necesar să înceapă școala, atât din punct de vedere didactic, social și emoțional. Copiii își doreau, copiii își doreau și trebuiau să existe niște reguli”, a spus Nelu Tătaru, la Digi24.

O creștere a numărului de cazuri

Nelu Tătaru a mai spus că după reînceperea școlii se așteaptă la o creștere a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

”Sperăm ca riscurile să fie reduse la minim, să avem o creștere ușor perceptibilă, să rămânem pe acest platou pe care ne aflăm astăzi, până în 1.500 de cazuri. În respectarea regulilor există un parteneriat: elevi, profesori, părinți”, a adăugat Nelu Tătaru.

Nelu Tătaru

Reacția lui Nelu Tătaru la neregulile din prima zi de școala.

Cum a decurs prima zi de școală pentru fiul ministrului Sănătății

Luni, în cadrul emisiunii ”LA FIX”, Ministrul Sănătății a vorbit și despre cum a decurs prima zi de școală a fiului său în vârstă de 10 ani. Nelu Tătaru susține că săptămâna aceasta copilul lui va face cursurile acasă.

“De azi, într-un scenariu hibrid, azi a mers la ora 9:00 și-a luat manualele de la școală, urmând ca în această săptămână să fie învățământ online. Nu merge la școală, săptămâna viitoare va face cealaltă jumătate de clasă care va merge la școală. Acest scenariu a fost de la început din discuțiile pe care le-a avut doamna învățătoare cu părinții elevilor din clasă și cu suportul și acceptul directorului școlii. Și-a pregătit măscuța, a cerut una mai hazlie, care să aibă și un filtru. S-a pregătit, abia aștepta acest moment, știe regulile”, a spus Nelu Tătaru potrivit Libertatea.ro.

Parteneri
Ce trebuie să pui pe masă, neapărat, ASTAZI de Sfântul Dumitru pentru a atrage norocul, protecția și belsugul
Redactia.ro
Bărbatul care a fost cel mai mare escroc din istorie. Cum a reușit să vândă Turnul Eiffel la fier vechi
Click.ro
„Ce dracu' să facem cu ei?”. Militari ruși, înregistrați când vorbesc despre sosirea nord-coreenilor pe front
Digi24
ȘOCANTI!!! Cum arăta Ilinca Vandici înainte de operații. IMAGINILE bombă au scăpat pe net
Vocea.biz
Una dintre cele mai sexy vedete din România s-a pocăit! 'Mi-a vorbit Dumnezeu... E foarte greu de explicat în cuvinte'
Unica.ro
Laura Crișan ar fi vrut să incendieze casa moștenită de la familia ei! Declarațiile halucinante ale unui martor: ”Pentru a scăpa de...”
Spynews
Centralele de apartament vor fi înlocuite. UE a dat ordin până în 2030
Capital.ro
Oana Pellea, scoasă din sărite de gestul făcut de Alina Ceușan: „Dizgrațios, nesimțită postare”
Avantaje
SENIORII care AU PRIMIT MAJORĂRI, VIZAȚI! MARIUS BUDĂI a CONFIRMAT
Mediaflux
El este Lehel, bărbatul suspectat că a ucis-o pe românca de 48 de ani și a zidit-o într-un bar din Germania. Vecina Luminiței, declarații halucinante | FOTO
Spynews.ro
Jupiter Retrograd până în februarie 2025. Care sunt zodiie afectate și ce lecții au de învățat în perioada următoare
Realitatea.net
Îl mai știi pe Remus din „Secretul Mariei”? Ce mai face acum actorul Toma Dănilă si ce legătură există între el și Liviu Vârciu
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro