O dimineață fără cafea pare să fie pedeapsa supremă pentru un număr foarte mare de oameni. Dacă vrei însă să renunți la acest obicei, există însă niște alternative foarte bune.
Dacă la primele ore ale dimineții ai face orice pentru a te bucura de zece minute de somn în plus, nu ești foarte special. Din păcate, cei mai mulți dintre noi trec prin acest chin, iar experiența nu este deloc îmbucurătoare. Dintr-un punct de vedere, cafeaua te ajută să ieși din acea stare de supărare matinală. Dacă ai putea însă să nu mai depinzi de ea, ai fi și mai câștigat.
Ca în cazul multor obiceiuri care nu vin doar cu beneficii, există alternative. Câteva dintre cele mai importante deprinderi pe care ți le poți asuma pentru a începe ziua încărcat cu energie le voi detalia mai jos.
Nu ignora niciodată micul dejun. Foarte mulți consideră prima masă a zilei ca fiind cea mai importantă, iar motivele sunt numeroase. Este foarte bine să începi ziua cu câteva preparate simple, în cantități decente, pentru a avea energie toată ziua.
Recomandările legate de câțiva litri de apă consumați pe zi nu sunt o glumă. Hidratarea este esențială și nu multă lume știe că este una dintre cele mai bune metode pentru a combate oboseala. În contrast cu apa, cafeaua are efectul exact invers, ducând la deshidratarea organismului.
La prima vedere, poate părea o manifestare de lene. Dacă stai însă câteva minute în pat cu ochii deschiși, ai însă mai mult de câștigat decât ai crede. În acele momente de aparent repaus, întins în pat, ritmul natural de trezire al corpului se activează și, subit, vei avea alt tonus când îți începi activitățile matinale.
Este important de reținut că o ceașcă de cafea vine cu propriile avantaje greu de ignorat, dar dacă ajungi să fii dependent de ea, probabilitatea de abuz este ridicată, iar problemele de sănătate la care te expui în acel context nu sunt mici.