Vești noi pe care trebuie să le ia la cunoștință toți românii! Ce urmează să se întâmple de mâine, 9 septembrie? Se elimină o obligativitate pe aeroportul Henri Coandă. Pasagerii nu au mai pățit asta.
Aeroportul Henri Coandă elimină o regulă din măsurile împotriva răspândirii coronavirusului. De mâine, accesul pasagerilor va fi permis direct la Plecări.
Începând de pe data de 9 septembrie a.c, pe aeroport va fi permis accesul pasagerilor direct la aerogara Plecări, eliminându-se obligativitatea trecerii prin corturile din fața terminalului, conform anunțului CNAB. Restul cerințelor impuse de către oficiali rămân valabile adică: măsurarea temperaturii la intrarea în terminal, dezinfectarea mâinilor, păstrarea distanței de 1.5 metri față de celelalte persoane și purtarea măștii de protecției corect (să acopere și nasul și gura).
Măsurile au fost decise pentru confortul pasagerilor în contextul apropierii sezonului rece și a traficului redus în contextul crizei sanitare. Personalul aeroportului a primit atribuția de a monitoriza respectarea cerințelor, iar în cazul în care oamenii nu se supun purtării măștii și a distanțării sociale vor fi nevoiți să solicite intervenția imediată a poliției și a jandarmeriei.
„Pasagerii sunt îndemnați să-și facă check-in online pentru a evita cât mai mult formalitățile de pe aeroport. Pasagerii vor purta mască de la intrarea în aeroportul de decolare și până la ieșirea din aeroportul de destinație. Excepții: la controlul de securitate („security checks”) și la controlul de la frontieră („border control”). De asemenea, sunt exceptate persoanele cu probleme de sănătate dovedibile și copiii sub 6 ani”, arată travelzoom.ro.
Ghid EASA/ECD:
La urcarea în avion, echipajul de bord trebuie să distribuie șervețele dezinfectante, iar după fiecare cursă scaunele, toaletele, compartimentele de bagaje și tot ceea ce au atins pasagerii trebuie dezinfectat riguros pentru următorul zbor. Mâncarea va fi limitată la bord, adică nu există zboruri pe curse foarte lungi. Totuși, ceea ce se va consuma în timpul zborului este sigilat, la fel ca și băuturile.
„Se recomandă evitarea folosirii și atingerii spațiilor comune, cum ar fi toalete, balustrade, scări rulante, mese de servire”, informează antena3.ro.