29 mai 2019 | 12:53

Ce salarii au călugării și măicuțele din România? Iată din ce trăiesc

Știri generale
Ce salarii au călugării și măicuțele din România? Iată din ce trăiesc
Călugării și măicuțele primesc puțin peste salariul minim pe economie

Călugării și măicuțele din România primesc lunar salarii de la stat. Potrivit datelor oferite de Biserica Ortodoxă Română (BOR), în țară sunt în prezent aproximativ 10.000 de călugări și măicuțe care din suma primită de la stat trebuie să ofere jumătate mănăstirii la care slujesc.

Cum sunt plătiți preoții și diaconii

BOR precizează că valoarea toată a contribuțiilor la salariile personalului din Administrația patriarhală se ridică la 557.472 de lei în fiecare lună. În plus, Patriarhia Română contribuie la bugetul de stat și cu impozitele pe salariile integrale, asigurări de sănătate şi contribuţii sociale, în valoare de 575.087 de lei.

La nivelul BOR sunt peste 14.000 de preoți și diaconi, dintre care peste 1.000 primesc salariu exclusiv din fondurile proprii ale unităţilor bisericeşti. În ceea ce privește salarizații neclericali, peste 1.500 din 17.000 sunt remunerați integral de Biserică.

Grilele de salarizare anunțate de ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, în 2017, arată că Patriarhul Daniel avea un salariu la fel de mare cu cel al unui ministru (14.500 de lei lunar brut).

Ce salarii au călugării și măicuțele

Călugării și măicuțele din România primesc salarii, dar acestea depășesc cu puțin salariul minim pe economie. Ei sunt obligați să depuă la casieria bisericii sau mănăstirii jumătate din suma pe care o primesc de la stat, iar banii sunt folosiți pentru întreținerea unității de cult și achiziționarea celor necesare traiului zilnic.

Dacă monahii decid să doneze întreaga sumă bisericii, conducerea acesteia va trebuie să se ocupe de achiziționarea tuturor celor necesare. În prezent, în România sunt aproximativ 10.000 de călugări și măicuțe care primesc salarii.

Cei care doresc să devină călugări trebuie să îndeplinească anumite condiții legale, să depună o serie de acte și să participe la o slujbă în cadrul căreia i se pun mai multe întrebări. Unele dintre aceste întrebări sunt legate de motivele care i-au determinat să se călugărească.

Parteneri
Igor Cuciuc, declarații sfâșietoare după ce și-a pierdut fiica:” De ce Doamne…”
Redactia.ro
Preparatul biblic care e la mare căutare în zilele noastre. Această mâncare simplă, dar plină de savoare, a devenit o vedetă culinară
Click.ro
Ce spune Rusia despre atacul Ucrainei cu rachete americane ATACMS
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! Incredibil ce schimb de replici a avut loc între ele! 'Să vă fie rușine!'
Unica.ro
Raționalizarea pâinii. Primul oraș care i s-a opus lui Ceaușescu. S-a tras cu arme automate
EVZ.ro
De ce nu a avut Natalia Mateuț succes în relațiile de iubire! Prezentatoarea TV își dorește să aibă o familie: ”Puteam să am deja un copil”
Spynews
Statul verifică banii românilor! Riscă pedepse cu închisoarea de până la 6 ani
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
Se dau bani ÎN PLUS pentru români, de sărbători!
Mediaflux
Silviu Prigoană ar fi avut probleme financiare în ultima perioadă din viața lui! Ar fi cerut împrumut 30.000 euro: ”L-a sunat pe un prieten”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cine a câștigat a treia amuletă din sezonul 14 Chefi la cuțite. Jurații, complici la o cerere în căsătorie
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro