Fosta concurentă de la Puterea Dragostei, Bianca Comănici, are probleme de sănătate. Vedeta a ajuns, de urgență, la dentist. Problemele de sănătate ale brunetei sunt destul de grave, iar aceasta își dorește să scape cât mai repede de ele.
Bianca Comănici, fosta concurentă de la Puterea Dragostei își dorește să aibă o dantură perfectă, vedeta având de gând să își pună fațete dentare. „Nu am apucat să mănânc prea mult. Sunt amețită de cap. Am anestezie acum la gură, de aia nici nu prea pot să vorbesc. Partea asta nici nu pot să o ridic, pentru că este amorțită. Să vă arăt ce mi-am cumpărat eu.
Am fost la farmacie, pentru că știți că am fost la dentist. Pentru că am probleme cu gingiile, pentru fațete am nevoie de retușuri, nu mă pricep eu, o să îl lăsăm pe domnul doctor să explice, dumnealui știe cel mai bine. Mi s-a recomandat să mă dau cu ulei și să folosesc o periuță cât mai soft, sper să fie ok”, a declarat Bianca Comănici pe vlogul său.
Pe de altă parte Bianca Comănici și Livian au decis să se despartă pe motiv acesta era nemulțumit că nu primește destulă afecțiune și atenție din partea iubitei. „Eu când am ajuns la ea, nu știu de ce, am avut impresia că e ca și cum îți pierzi interesul față de cineva și vrei pe altcineva. Ești așa rece… și am avut impresia asta când am văzut-o. Nu a sărit să mă ia în brațe, dar nu a făcut chestia asta pentru că era nervoasă din altă cauză.
Eu eram nervos tot din altă cauză. Am rămas la ea, afirmația Biancăi că am dormit cu Peți e aiurea și a fost aruncată nu știu cu ce scop. Nu ai cum să zici așa ceva, chiar dacă era la caterincă”, spunea Livian într-unul din vlogurile de pe canalul său de Youtube.