Steaua a obţinut calificarea în Liga 3 după ce a câştigat şi al doilea joc din baraj. A fost 6-0 în faţa celor de la Bărăganul Ciulniţa, golurile reuşite de Antohi (dublă), Băjenaru (dublă), Antohi şi Enceanu. Partida a avut loc la Modelu, judeţul Călăraşi, iar formaţia din Ghencea a fost susţinută de aproximativ 400 de fani. Sâmbătă, Steaua o bătea pe Argeşul Mihăileşti cu 8-1, în primul meci din acest baraj. Pentru stelişti urmează o vacanţă foarte scurtă, deoarece meciurile din Liga 3 vor începe chiar la finalul acestei luni.
În stagiunea 2020-2021 din Liga 3 vor fi cinci serii de câte 18 echipe. Steaua va face parte fie din Seria 2, fie din Seria 3. O decizie va fi anunţată în următoarea perioadă. Una dintre posibilele adversare de sezonul viitor, în funcţie de seria în care va fi repartizată Steaua, ar putea fi chiar FCSB 2. Doar câştigătoarea fiecărei serii obţine promovarea în Liga 2 la finalul sezonului viitor. De altfel, sezonul viitor ar putea aduce şi o confruntare între Steaua şi prima echipă a celor de la FCSB. Asta pentru că echipa lui Daniel Opriţa a câştigat faza pe Bucureşti a Cupei României şi va încerca să ajungă pe cât posibil de departe în competiţie.
Echipe pe care Steaua le-ar putea înfrunta sezonul următor: FCSB 2, CS Tunari, CS Afumaţi, SR Braşov, FC Voluntari 2 şi una dintre Progresul Spartac şi CSM Slatina, echipe care joacă barajul pentru Liga 2.
„Este destul de greu să îi motivezi pe aceşti jucători care au jucat la nivelul unor ligi superioare. Aţi văzut şi astăzi că a fost 5-0 la pauză, iar în repriza a doua au lăsat-o mai moale. Eu voiam mai mult, dar până la urmă importantă e victoria. Ştiam că suporterii sunt fantastici şi vor crea această atmosferă de vis”, a declarat Daniel Opriţa pentru Steaua TV.
„Această promovare în Liga 3 cu Steaua este mai importantă decât dacă ar fi fost în Liga 1 cu altă echipă. Pentru că i-am avut în spate pe aceşti suporteri fantastici. Poate au fost emoţii pentru că au fost acele ratări de sezonul trecut. Dar noi ştiam ce valoare avem şi că este imposibil să ratăm promovarea în acest an. Mergem în Ghencea să sărbătorim cu fanii!”, a declarat şi Andrei Neagoe, autorul unei duble, pentru Steaua TV.