Milioane de oameni din zonele ocupate de Rusia în Ucraina s-ar putea refugia în țările din UE și în cele vecine din cauza problemelor de mediu cu care se confruntă. Aceste zone riscă să fie contaminate ducând la probleme economice și sociale grave, astfel că populația va fi nevoită să se refugieze unde va vedea cu ochii.
Experții din Europa au avertizat că problemele economice și sociale severe cu care se confruntă localnicii din teritoriile ocupate de Rusia în Ucraina vor exploda. Zona Donbas este o astfel de bombă cu ceas. Altfel, se așteaptă o migrație severă spre Europa de Vest, din zona Donbas, comparabilă cu migrația araba și cea africană. Peste 3 milioane de persoane ar putea să ia cu asalt Europa.
În Donețk și Lugansk, oficialii sprijiniți de Rusia trec cu vederea problemele din ce în ce mai grave de mediu cu care se confruntă. Aceste probleme, pe termen lung, ar putea deveni o adevărată bombă radioactivă. Milioane de ucraineni sunt deciși să își părăsească locurile natale și să ia cu asalt granițele europene.
Gravele probleme economice și sociale cu care se confruntă localnicii din zona teritoriilor ocupate din Donețk și Lugansk, controlate de trupele rusești, dispar de pe agenda de lucru a instituțiilor europene și a guvernelor statelor europene. De asemenea, problemele de mediu existente și potențiale din Donbas, zona aflată în afara controlului guvernului ucrainean, sunt ignorate total.
În Republicile populare Donețk și Lugansk sunt în jur de 170 de mine abandonate. Acestea se află într-o situație critică de instabilitate. Pentru a evita plata salariilor și investițiile necesare închiderii în siguranță a minelor, liderii locali, cu sprijinul rușilor, optează la metode mai puțin ortodoxe. Apelează la conservarea umedă a minelor, fără a lua în calcul consecințele distructive ale acestui demers. Conservarea umedă a minelor prin inundarea deliberată ar conduce la suprafețe destabilizate.
Astfel, inundarea deliberată a minelor va avea ca efect imediat alunecări de teren și surparea solului (în prezent cu 15-20 de centimentri în Donbas) în zone ocupate de infrastructură critică, unități medicale, precum și clădiri rezidențiale.
În prezent, se inundă chiar și minele care au fost închise înainte de 2014 prin tehnologia de conservare uscată, evitând să facă investițiile necesare pentru a executa operațiuni de drenare și renunțând la plata salariilor muncitorilor.
În anul 1979, o explozie nucleară la mina de cărbuni „Yuny Kommunar” de lângă Yenakiyevo a fost provocată la o adâncime de 903 m pentru a elimina acumulările de metan în mina de cărbune. A rezultat o capsulă asemănătoare unei ”sticle” cu 100 tone de apă radioactivă. Atunci, experimentul s-a dovedit a fi un eșec total, iar mina a fost închisă după accidentul de la Cernobîl.