După ce a depășit problemele din ultimele săptămâni, știrista de la ProTV a revenit pe micile ecrane.
Luni seară în cadrul unei emisiuni Andreea Esca a declarat că atât ea, cât și soțul ei și fiul lor au fost infectați cu coronavirus. Aceasta a povestit că primul confirmat pozitiv cu coronavirus din familie a fost soțul ei, Alexandre Eram, urmat de fiul lor. În privința ei, Andreea a spus că a făcut două teste, primul ieșind negativ, dar la câteva zile a simțit că și-a pierdut mirosul în timp ce gătea:
„Găteam cartofi cu usturoi și mi-am dat seama că nu simt nimic. Apoi am mirosit niște parfumuri și nu simțeam nimic. Apoi mi-am pierdut gustul. Așa că am făcut testul din nou și a ieșit pozitiv”, a declarat Esca. Ea a mai afirmat că cele mai mari necazuri le-a avut soțul ei.
„Pentru soțul meu a fost mai grav. Alex e un om care face sport, nu fumează, are 50 de ani. A ajuns la Terapie Intensivă. Nu înțelegeam cum a cedat organismul unui om atât de puternic, care face toate sporturile extreme. Plămânii lui au fost atât de afectați într-un timp atât de scurt și a ajuns la Terapie Intensivă foarte repede, unde a stat foarte multe zile”, a mai afirmat Esca pentru Pro TV.