Imaginile de la petrecerea cu ştaif care a avut loc de curând în staţiunea Olimp fac înconjurul ţării. Totul a luat amploare după ce s-a aflat că Andreea Esca s-ar fi îmbolnăvit de Covid-19.
În urmă cu mai bine de o săptămână, staţiunea Olimp găzduia petrecerea de deschidere a unui hotel luxos de pe litoral, Novum By The Sea. La eveniment au participat zeci de vedete, dar şi influenceri. Însă la apariţia fotografiilor de la chef, internauţii au criticat comportamentul vedetelor. Aceştia le-au acuzat că nu au ţinut cont de regulile de distanţare socială impuse de autorităţi.
Imaginile au fost făcute publice chiar în emisiunea „La Măruță”. Andreea Esca apare fără mască în timp ce dansează.
În fiecare vară, de când s-au născut copiii, există această vacanță. Chiar dacă acum sunt măr. Ei își doresc în continuare ca una dintre vacanțele de vară să le petrecem împreuna. Anul acesta o să mergem cu siguranță la Porumbacu, într-un sat de la poalele munților Făgăraș de unde este bunicul meu și unde am restaurat niște case și cu siguranță vom petrece mult timp acolo și pe litoralul nostru, unde ne place foarte mult, a spus Andreea Esca
Printre persoanele publice invitate s-au numărat Delia, Cove, Geanina Ilieș, Lili Sandu, Adina Buzatu, dar şi câteva influencerite de pe Instagram.
Imaginile publicate pe Instagram de Sânziana Negru, Alexia Eram şi Ioana Grama alături de Andreea Esca au fost, de curând, şterse. Acestea nu purtau mască şi nu au respectat nici distanţarea socială, deşi în aflăm în plină pandemie de coronavirus.
Andreea Esca s-ar afla printre angajații PRO TV care sunt infectați cu noul coronavirus. Vedeta ar fi luat virusul de la o petrecere pe plajă, organizată cu ocazia deschiderii resortului Novum by the Şea.
Informatia vine la doar câteva zile de la notificarea trimisă de PRO TV, care anunța că mai multi angajați ai stației au fost infectați cu noul coronavirus.
Până astăzi, stirista nu a avut nicio reacție legată de informațiile apărute în presă.