Magistratii de la Înalta Curte de Casatie si Justiție au decis ca teza de doctorat a lui Victor Ponta este plagiat. Surse susțin că este decizia finală în cazul tezei de doctorat, dată în urmă cu puțin timp.
Deci, lui Victor Ponta i s-a retras diploma de doctor.
Victor Ponta este în mod definitiv și irevocabil plagiator”, a scris și Emilia Șercan pe Facebook.
Mihail Neamtu, denunțător: “Furtul intelectual e o gainarie periculoasa pentru societate. Comunitatea juridica e speriata ca maine Ponta le va fura operele. Demnitatea comunitatii juridice trebuie aparata azi printr-o sentinta a inaltei curti”.
Reamintim că Victor Ponta a fost reclamat la Parchetul General de plagiat. Autorii denunțului susțin ca acesta a plagiat lucrarea de doctorat. Procurorii au dispus neînceperea urmaririi penale pe motiv ca fapta nu există. Astfel, cei trei denunțători au facut plângere împotriva rezolutiei procurorilor la instanța supremă.
De asemenea, în urmă cu patru ani, Comisia Tehnică din cadrul Consiliului Național de Atestare a Diplomelor a stabilit că teza e plagiat.
Menționăm că îndrumatorul știintific al lui Victor Ponta pentru această teza de doctorat a fost Adrian Nastase, care în anul 2003 era prim-ministru al Romaniei, iar Victor Ponta era la acel moment secretar de stat în cabinetul Nastase.
„Nature a vîzut documente compilate de o sursă anonimă („whistle-blower” in original – N.red.) care arată ca mai mult de jumătate din teza de 432 de pagini în limba romană a lui Ponta constă în texte duplicate”, se arata în articolul din Nature, primul care a vorbit despre plagiat in cazul lui Victor Ponta.
”Mai mult, lucrarea a fost republicata cu foarte mici modificări într-un volum în 2004, și de asemenea formează baza unei cărți din 2010, al carei co-autor este o fosta studenta a lui Ponta, Daniela Coman. Parti substanțiale din cele trei texte par identice sau aproape identice cu texte apărute în volumele profesorilor de drept Dumitru Diaconu (Diaconu, D. Curtea Penală Internaţionlă, Istorie şi Realitate (Editura All Beck, 1999) și Vasile Crețu Creţu, V. Drept Internaţional Penal (Editura Tempus, 1996). De asemenea, apar traduceri în romana ale unor parti dintr-o carte publicata în limba engleza de profesorul Ion Diaconu Diaconu, I. The International Criminal Court: A New Stage (Nicolae Titulescu Romanian Inst. International Studies, 2002)”, scria Nature în urmă cu câțiva ani.