Fratele lui Serge Aurier, fundașul lui Tottenham, a fost împușcat mortal, în fața unui club de noapte din Franța, și găsit zăcând pe pământ, într-o zonă industrială de la marginea orașului, în jurul orei 05:00.
Serviciile de urgență au ajuns la locul accidentului în jurul orei 05:00, transmit televiziunile franceze. Localnicii au sunat la poliție când au găsit vitima întinsă pe pământ, cu o rană la stomac. Conform unui raport al Europe 1, el a fost rănit de două gloanțe trase în clubul din Kin, aflat lângă Boulevard de Thibaud, în noaptea tragediei. Ziarul din Toulouse, La Dépêche, a publicat o fotografie cu locul crimei.
Christopher Aurier a murit la spital după ce serviciile de urgență l-au găsit împușcat în stomac într-o zonă industrială de la marginea orașului, notează presa franceză.
„Clubul confirmă cu tristețe știrile din presă conform cărora fratele lui Serge Aurier a murit la primele ore ale acestei dimineți. Îl susținem pe Serge în aceste momente dificile și cerem să fie respectată liniștea jucătorului și a familiei sale. Toți cei de la club trimit condoleanțe sincere lui Serge și familiei sale. Gândurile noastre sunt cu ei” – declarația lui Tottenham.
Nu se cunosc încă motivele din spatele tragediei, dar, în trecut, presa din Hexagon scria că fratele lui Serge Aurier a avut probleme cu legea. Acesta a fost arestat de poliția din Lille pentru că ar fi jefuit o prostituată împreună cu un prieten. De asemenea, și fotbalistul lui Tottenham a fost arestat în mai multe rânduri, ultima dată în anul 2019, fiind acuzat că ar fi agresat-o pe partenera sa de viață, Hecha Voigt.