Poate nu mulți s-au întrebat, dar există totuși și o poveste în gaura covrigului. Cum a ajuns să aibă această formă și care este explicație celui care a făcut covrigul cel dintâi?
În spatele ficărui lucru cât de mic și poate nesemnificativ există o poveste și un geniu care s-a gândit întâi de toată să-l făurească. Sunt consumați în întreaga lume, rețetele au ajuns deja de o diversitate cum nimeni nu s-ar fi așteptat, sunt cea mai simplă alegere atunci când ești pe fugă și sunt ieftini și foarte buni. Dar cine s-a gândit la forma aceasta care a rămas peste ani și ani la fel?
Unii susțin că germanii se fac „vinovați„, alții că este un produs turcesc, iar cei din a treia tabără cred că italienilor ar trebui să li se atribuie tot meritul. Conform cărților, covrigul a fost inventat undeva pe la începutul secolului al V-lea. Lucrarea “Istoria Ştiinţei şi a Tehnologiei”, scrisă de Bryan Bunch şi Alexander Hellemans, pare să spună adevărul despre covrigi. Preparatul e definit tocmai de gaura din el, care a plecat de la mijlocul pâinii suedeze, care permitea agâțarea pe sfori pentru a putea fi atârnați.
Aceștia ar fi fost inventați în anul 610 de către un călugăr italian, fiind folosit drept răsplată pentru copiii care-și învățau rugăciunile. O altă referință a fost găsită în sudul Franței. Covrigul cu bucle ar mai putea avea totuși și o legătură cu pâinea grecească în formă de inel, derivată de la pâinea folosită la slujbe în urmă cu aproape 1.000 de ani. Cu toate astea, există povești germane care relatează că invenția covrigilor a fost a brutarilor disperați ținuți captivi de către un fost conducător local.
Enciclopedia “Meyers Konversations-Lexikon” din 1905 explica că originea covrigului odată cu interzicerea tradiţiilor păgâne de copt, precum forma Crucii Soare, la Sinodul din Estinnes din anul 743. Covrigul ar fi apărut ca un înlocuitor. În România, covrigul a intrat pe filieră turcă, odată cu restul beneficiilor aduse de imperiul otoman.