Costin Mărculescu a fost descoperit fără suflare în noaptea de miercuri spre joi. În urma autopsiei, legiștii au anunțat cauza morții actorului: infarct. Sicriul cu trupul neînsuflețit al artistului a ajuns la capela de la Biserica ”Sfântul Gheorghe Nou”, unde a fost depus. Acesta va fi înmormântat duminică.
Misterul despre felul în care Costin Mărculescu și-a găsit sfârșitul a fost lămurit de medicii legiști care au efectuat necropsia: infarct. De la Institut, sicriul cu trupul neînsuflețit al vedetei a ajuns la capela de la Biserica Voievodală ”Sfântul Gheorghe Nou”, unde a fost depus, în jurul orei 13:00. Acesta va fi îngropat duminică, la cimitirul Reînvierea. Mai mulți apropiați ai actorului îi stau la căpătăi în aceste momente și se ocupă de rânduiala înmormântării.
Mara Bănică, una dintre cele mai bune prietene ale lui Mărculescu, a ajuns într-un suflet la INML, unde fusese dus trupul prietenului său, pentru autopsie. L-a condus până la capelă, unde a rămas sicriul, pentru ca amicii și cei care l-au prețuit să îi aducă un ultim omagiu.
„Eu sunt extraordinar de șocată. Am vorbit cu el în pandemie, cu el și cu mai mulți prieteni. Era cum îl știi tu în ultima vreme, rău îl știam cu toții că na, nu era foarte bine. Nu știu, cred și bănuiesc că a făcut infarct”, a spus Mara Bănică la Xtra Night Show.
Costin Mărculescu a debutat în televiziune în 1984, la vârsta de 15 ani, iar în anul 1986 a fost distribuit în unul dintre cele mai vizionate filme din istoria României, ”Liceenii”. În anul 1993 a absolvit Academia Națională de Teatru și Film I.L. Caragiale. A fost invitat în emisiuni de divertisment în calitate de actor sau cântăreț. Acesta a lasant și șapte videoclipuri difuzare pe posturile de muzică.