În luna iunie 180.000 de elevi din clasa a VIII-a vor susține Evaluarea Națională, potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Educației, care a publicat și o serie de modele orientative de subiecte pentru Limba Română, Limba Maternă și Matematică. Mai multe informații despre cum se vor desfășura examenele, în continuare.
Începând din data de 11 martie elevii nu s-au mai prezentat la cursuri din cauza crizei pandemice, motiv pentru care ministerul are un plan de pregătire pentru aceștia în vederea susținerii examenelor.
În ceea ce privește măsurile de siguranță ce vor fi luate pentru a preveni infectarea cu COVID-19, amintim următoarele: atât elevii, cât și profesorii vor trece printr-un strict circuit de dezinfectare, iar numărul maxim de copii prezenți într-o sală de clasă va fi de 10. Școlile vor fi dezinfectate cu substanțe biocide, iar cei ce vor susține examenele și însoțitorii lor vor primi zilnic două măști de protecție.
În vederea pregătirii elevilor pentru susținerea Evaluării Naționale, Ministerul Educației a publicat modele orientative de subiecte pentru Limba Română, Limba Maternă și Matematică, dar și baremele de corectare.
Pentru modele de subiecte accesați: subiecte.edu.ro.
Anul acesta Evaluarea Națională va avea și o sesiune specială, ce se va desfășura la două săptămâni după cea oficială, la care vor participa elevii cu temperatura peste 37,3 grade Celsius, sau cei ce sunt internați sau se află în carantină în ziua examenelor.
„Ceea ce vreau să spun foarte clar pentru elevi şi pentru părinţi este faptul că la etapa specială organizată fie pentru Evaluarea Naţională, fie pentru examenul de Bacalaureat probele se recunosc dacă cumva elevul a participat la una dintre ele.
Deci este foarte important să ştie elevul şi părintele că nu va mai relua, dacă deja a susţinut prima probă de Limba şi literatura Română, să spunem, pe 15 iunie la Evaluarea Naţională şi la proba naţională să spunem că are 37,3 şi este recomandat să meargă la mediul de familie să vadă care este problema medicală, în momentul în care participă la etapa specială nu mai este nevoie să dea şi proba de limba română“, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie.