Ambii fac parte din filmul vieții Biancăi Drăgușanu, dar au avut experiențe diferite cu ea. În timp ce primul, care i-a croit drumul în showbiz, a avut o relație care s-a consumat rapid și s-a încheiat cordial, celălalt a fost precum un partener de filmări, pentru al cărei peliculă s-au tras multe duble. Cătălin Botezatu a comentat, însă, numai scena cu trandafirii.
Bianca Drăgușanu s-a remarcat în presa mondenă, în 2009, când au fost publicate o serie de fotografii în care a fost surprinsă făcând amor în mare cu Cătălin Botezatu. De atunci, aceasta a fost supranumită ”Blonda lui Bote” și a devenit una dintre cele mai comentate dive din showbiz-ul românesc.
În martie 2010, povestea de iubire dintre cei doi s-a încheiat, iar Bianca s-a vopsit brunetă, pentru a scăpa de apelativul care o lega de designer. Cu toate acestea, au rămas în relații bune, iar creatorul de modă comentează evenimentele din viața fostei partenere în termeni blânzi.
”Eu nu vreau să mă hazardez în declarații, dar în cazul lui Alex, cu toate că e cu o altă fată și îi trimite Biancăi un buchet de flori, situația e interpretabilă. Ori a trimis florile pentru că mai ține la ea și vrea să țină caldă relația, ori a trimis buchetul de trandafiri din decență, pentru că vrea să termine relația amiabil și elegant.
Acum nu știu cum a gândit Bodi, nu știu nici cum a gândit Bianca. Femeile sunt mai nervoase în astfel de momente. Dacă a dat foc trandafirilor, eu cred că e tot un fel de dragoste. Pe lângă faptul că este o femeie extraordinară, pe care eu o admir și o susțin, Bianca este și o fire vulcanică, de la care uneori nu știi la ce să te aștepți, iar reacțiile ei sunt pe măsură, dar sunt haioase. Oricum, mie mi-a plăcut acest cuplu, îmi doresc să rămână împreună, dar dacă nu se poate, categoric fiecare trebuie să meargă pe alt drum”, a spus Botezatu pentru CanCan.