Se heviculează ideea că izolarea la domiciliu nu face casă bună cu… mariajul. Așadar, pademia de COVID-19 pune în pericol bunăstarea vieții de cuplu. Unii avocați din New York declară că numărul clienților a crescut chiar cu 50%! Tot mai mulți soți cer divorțul, dar nu este cazul Andrei și al lui Cătălin Măruță. Ce spune cântăreața despre relația lor, după ce criza pandemică „i-a obgligat“ să petreacă mai mult timp unul în compania celuilalt, în cele ce urmează.
Celebra cântăreață este o fire optimistă și deși din cauza crizei pandemice a fost nevoită să își suspende numeroase concerte și evenimente generatoare de profit, Andra preferă să vadă partea plină a paharului.
Potrivit spuselor vedetei, perioada de autoizolare a fost pentru ea ca o a doua lună de miere în care a petrecut timp de calitate împreună cu familia ei, și a descoperit și mai multe lucruri despre cel cu care își împarte bucuriile vieții de aproape 12 ani.
„Nicio clipă de plictiseală! A fost distractiv, nu mă pot plânge deloc, a fost foarte plăcut să petrecem atât de mult timp împreună. Weekend-urile au fost pline de aventuri, ca să zic așa, adică ne-am transformat casa într-un loc de joacă. Am gătit împreună, ne-am uitat la filme, am făcut ordine împreună.
Nu ne-am mai uitat la ceas atât de des, iar asta a fost foarte plăcut. Este cu siguranță cel mai frumos lucru care a ieșit din această perioadă foarte grea pentru noi toți. Am și filmat, am făcut un episod de vlog în mașină… deși eram în parcare“, a povestit Andra, potrivit libertatea.ro.
În ceea ce îl privește pe cel pe care îl iubește de 13 ani, Andra a declarat că în perioada izolării au rememorat clipe frumoase și liniștite din tinerețe, când puteau sta în pat până târziu, și constată că odată cu trecerea anilor bărbatul a rămas la fel de iubitor, calitățile lui Măruță căpătând alte dimensiuni.
„Ne-am adus aminte de primii noștri ani împreună, când locuiam într-un apartament cu două camere și zilele începeau lent, ne lăsam greu convinși să ne dăm jos din pat sâmbetele și duminicile. A fost acum o vacanță, pentru că eu nu am mai avut concerte în weekend, iar el nu a mai prezentat evenimente.
Sigur, a fost versiunea în patru persoane, nu două, dar tot vacanță mi s-a părut. Cătălin nu s-a schimbat mult de atunci, poate, aș zice că a devenit mai răbdător, mai atent la cei din jur. Copiii ne fac să creștem odată cu ei“, a completat vedeta.