ASE – Academia de Studii Economice din București anunță desfășurarea exclusiv online a Admiterii 2020, pe platfotma admitere.ase.ro. Conform unui comunicat al instituției de învățământ transmis de Agerpres, înscrierile vor avea loc în perioada 13 iulie-17 iulie 2020.
Astfel, ASE – Academia de Studii Economice – scoate la concurs, la cele 35 de programe universitare de licență în limbile română, engleză, franceză, germană, peste 7.300 de locuri. Dintre acestea, peste 6.400 sunt la învățământul cu frecvență și 900 sunt la învățământul la distanță și frecvență redusă.
De menționat este faptul că concursul de admitere le ASE la programele universitare de licență este format din eseul motivațional, testul de competență lingvistică- pentru cei care optează pentru programe cu predare în limba străină și nu au certificate de competență lingvistică recunoscute de ASE – și media generală de admitere, calculată ca medie ponderată între media de la examenul de Bacalaureat (70%) și media anilor de studii (30%).
Această instituție de învățământ superior pune la dispoziția viitorilor săi studenți peste 3.400 de burse de performanță, studii sociale, peste 550 de burse Erasmus, peste 5000 de locuri în propriile cămine, numeroase parteneriate pentru stagii de practică la firme de top, 400.000 de volume în bibliotecă, spații moderne de învățământ, alte facilități de învățare, se mai arată în comunicat.
Conform sursei citate, ASE- Academia de Studii Economice – își diversifică oferta universitară în acest an prin înființarea Facultății de Drept, ce va forma viitori profesioniști în activități specifice ariei juridice în diverse domenii de societate, precum – justiție, business, administrație publică, activități non-profit, pentru care scoate la concurs 150 de locuri, buget și taxă, cu o durată a cursurilor de patru ani.
Mai menționăm că informațiile despre Admiterea la ASE pot fi consultate pe pagina site-ului instituțional www.ase.ro, dar și pe pagina oficială de Facebook Academia de Studii Economice din București, prin e-mai admitere@ase.ro, telefonic sau prin Zoom, Skype și Google Meet.