Bianca Drăgușanu a vorbit, în premieră, luni seară, despre controversata zi în care fostul ei soț, Victor Slav, a fost prins drogat la volan.
Victor Slav a fost tras pe dreapta de un echipaj de poliție, în urmă cu câteva luni, pe Autostrada 3 București – Ploiești, aproape de intrarea în Capitală, la ora 22:15. Oamenii legii efectuat, în acea seară de duminică, o razie pe alcool și droguri și i-au cerut ”băiatului de la Meteo” să se supună contrololui. Nu băuse, dar consumase droguri, așa se știa la momentul respectiv. Aparatul Drug Test, aflat nu de mult timp în utilizarea Poliției, poate detecta rapid din salivă până la opt tipuri de substanțe psihoactive și a arătat că Victor consumase iarbă.
Cu lămuriri a venit Bianca, tocmai în seara de luni. Invitată în platoul emisiunii ”XNS” de la Antena 1 pentru a comenta cazul Margheritei, blondina a făcut o paralelă între ceea ce i s-a întâmplat fiicei lăutarilor de la Clejani cu întâmplarea fostului ei soț. Aceasta a susținut că, în privința lui Victor, aparatul Drug Test a furnizat o eroare.
„Imediat ce aparatul a indicat un rezultat pozitiv, şoferul a fost condus la INML pentru recoltarea de sânge şi urină. A fost conştient de fapta lui şi a fost cuminte, nu s-a opus”, au declarat pentru Click! surse din cadrul IPJ Ilfov.
„Victor a fost în aceeași problemă. A fost în presă, terfelit de toată lumea, că a consumat la volan substanțe interzise. Și-a luat avocat, a dat în judecată Poliția și s-a dovedit, după analize de sânge, făcute în ziua respectivă, că nu a consumat. Acum, se judecă cu organele respective care au dat comunicat și au făcut ce au făcut în presă”, a lămurit Bianca Drăgușanu.