După ce l-a băgat în șomaj tehnic pe Harlem Gnohere, Gigi Becali caută un înlocuitor pentru atacantul de 32 de ani.
Încă nu e clar dacă Harlem Gnohere va mai reveni la FCSB, mai ales după ce patronul a decis să-l bage în șomaj tehnic. „Bizonul” s-ar putea să plece, iar oficialii vicecampioanei caută soluții pentru întărirea atacului. Odată redeschisă perioada de achiziții, Gigi Becali și-a îndreptat atenția spre un tânăr fotbalist care a trecut și pe la marea rivală Dinamo. Este nimeni altul decât Rivaldinho, fiul celebrului fotbalist Rivaldo, campion mondial cu naționala Braziliei în 2002 și câștigător al Balonului de Aur în 1999. În vârstă de 25 de ani, Rivaldinho este acum jucătorul lui Gică Hagi, la Viitorul Constanța.
Au început deja negocierile pentru atacantul brazilian, dar rămâne de văzut dacă Gigi Becali va putea să onoreze pretențiile lui Hagi, care vrea aproximativ 500.000 de euro pentru tânărul fotbalist sud-american. Acesta are oferte din China și din Rusia, probabil sumele venite din aceste țări fiind peste ceea ce poate oferi Becali. Rivaldinho a ajuns în fotbalul românesc în 2017, a jucat la Dinamo un sezon (5 goluri în 30 de meciuri), după care s-a transferat la Levski Sofia, echipă cu care a semnat pe 27 ianuarie 2018 un contract pe doi ani și jumătate. Împrumutat apoi la Viitorul Constanța, brazilianul a semnat definitiv cu gruparea lui Gică Hagi în iulie 2019.
Finanțatorul FCSB a trecut la măsuri extreme odată cu suspendarea Ligii I și a instaurării stării de urgență pe fondul pandemiei. Gigi Becali le-a propus jucătorilor săi înjumătățirea salariilor, motivând că oricum nu jucau în acea perioadă. Dacă unii s-au supus deciziei patronului, alții s-au revoltat și nu au acceptat așa ceva. Prin urmare, aceștia au fost trimiși în șomaj tehnic, și ne referim la șase dintre fotbaliștii de la FCSB, printre care și atacantul Harlem Gnohere.
Gigi Becali are mereu vorbele la el și a explicat, ironic, de ce a aplicat șomajul tehnic doar pentru șase jucători.
„Păi ce, la fabrică intră toți în șomaj? Ca să salvez fabrica, pe 700 îi bag în somaj și pe 700 îi las să lucreze la șuruburi. 20 lucrează la șuruburi și pe 6 i-am băgat în șomaj, că nu strâng bine șuruburi (râde). Și dacă mă dau în judecată, ce? Dacă câștigă, ce? Plătesc, e vreo moarte de om? Ce poate să facă, să câștige, ce poate să facă…”, a explicat Becali, la DigiSport.
Becali a intrat în cu Gnohere, care oricum nu mai era atacantul favorit pentru primul 11 al FCSB.
Harlem Gnohere, 32 de ani, a marcat 6 goluri în acest sezon pentru FCSB, în 18 meciuri.