Adda a ajuns de urgență pe mâinile medicilor și a postat totul pe rețelele de socializare. Artista a mers la medicul dentist și afirmă că se teme foarte tare de ace.
Adda este una dintre cele mai bune voci din țară, devenind și mai cunoscută publicului larg după ce a participat la emisiunea-concurs Asia Express, alături de soțul ei. Astăzi, blondina a luat prin surprindere pe toată lumea cu video-urile postate pe InstaStory.
Astfel, artista apare pe scaunul medicului stomatolog, temându-se peste poate de ceea ce va urma: ”Nu, stați liniștiți, căci nu este nimic grav, ci o simplă anestezie. ”Mi-e frică de ace rău de tot”, le-a precizat artista medicilor, izbucnind în râs. Evident că tot momentul a fost filmat de către Cătălin și postat pe contul de Instagram al artistei. Din fericire, pentru cei care își făceau griji pentru starea artistei, veștile sunt bune. Addei îi este doar teamă de… dentist.
Deși a intrat la două facultăți, frumoasa artistă a simțit chemarea muzicii, nicidecum pentru istorie și jurnalism. Astfel că nu a stat prea mult pe gânduri și a renunțat la studii, chiar dacă, la început, părinții ei nu au fost de acord.
„Când am venit în Bucureşti am intrat la două facultăţi, la istorie şi la jurnalism, dar am renunţat la istorie după primul curs. A fost mare discuţie la mine în familie, că nu e bine, că trebuie să ai studii, dar le-am explicat că nu simt”, declara artista cu ceva timp în urmă.
Adda și Cătălin au participat la sezonul trei al emsiunii Asia Express. Cei doi s-au făcut remarcați îndeosebi pentru temperamentul vulcanic al artistei, certându-se deseori în cadrul emisiunii. Cu toate acestea, cei doi se iubesc foarte mult, venind și cu explicații pentru ieșirile artistei.
„Așa suntem noi. Familia ne știe cum suntem și soacră-mea a râs de noi. Noi suntem speciali. Noi ne iubim foarte tare și de asta ne certăm cu atâta patos pentru că ne iubim cu patos”, a spus Adda.