Începând cu data de 18 mai, dată de la care intră în vigoare starea de alertă, românii care vor vrea să meargă în alte localități decât cea de domiciliu vor trebui să completeze o declarație pe proprie răspundere.
Românii nu trebuie să mai completeze declarația pe proprie răspundere atunci când ies din casă, dar trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere atunci când vor să iasă din localitatea de domiciliu. Măsura este impusă de starea de alertă, care va intra în vigoare luni, 18 mai.
Ieșirile din localitatea de domiciliu vor fi permise doar pentru câteva motive bine stabilite. Hotărârea adoptată de Comitetul pentru Situații Speciale de Urgență nu precizează însă cum vor fi sancționați cei care încalcă această regulă.
:format(webp):quality(80)/https://static.playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2020/05/declaratie.png)
Ce trebuie să completăm dacă vrem sa ieșim din localitate in starea de alertă. Iată documentul. Sursa foto: digi24.ro
Deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
Deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
Deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
Deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;
Deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
Deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
Deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
Deplasarea pentru activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane.
Deplasarea pentru participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială;
Deplasarea pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.