05 apr. 2019 | 06:00

Referendumul pe justiție ar putea fi inutil: argumentele fostului președinte CCR

Știri generale
Referendumul pe justiție ar putea fi inutil: argumentele fostului președinte CCR

Iohannis a anunțate temele care vor fi tratate la referendumul pe justiție, dar în această formă, riscăm să nu se schimbe nimic, conform lui Augustin Zegrean.

La scurt timp după ce Iohannis a anunțat cele două întrebări pe care le-ar dori formulate în referendumul de pe data de 26 mai, au apărut problemele. Partea tristă este că argumentele împotriva referendumului, în forma în care îl știm azi, sunt cât se poate de valabile. Unele dintre ele au fost formulate pentru HotNews de către Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale a României.

Conform spuselor lui Zegrean, în cazul în care temele anunțate astăzi de președintele țări ajung la referendum, iar românii vor vota Da într-o majoritate covârșitoare, riscăm să nu se schimbe nimic. Această consecință tristă este derivată din faptul că respectivele întrebări duc la schimbarea Constituției.

În România, respectiva procedură este una extrem de dificilă, iar fără modificarea Constituției, lucrurile rămân în aceeași fază. Se va face referendum, poporul răspunde Da și atât. Faptul că ne vom pierde complet încrederea în utilitatea unui referendum în țara noastră este doar un bonus.

„Constituția nu face distincție, spune că amnistia și grațierea se stabilesc prin lege. Nu spune că anumite fapte nu pot fi amnistiate sau grațiate. Orice lege care s-ar adopta în privința asta ar adăuga la Constituție. Adică este mai gravă infracțiunea de corupție decât cea de omor? La omor se poate da grațiere și la corupție nu?”, a explicat Zegrean vizavi de prima temă propusă de președinte. „Nu este scris în Constituție că nu pot fi adoptate ordonanțe în privința infracțiunilor de corupție sau de modificare a pedepselor”, a continuat fostul președinte al CCR referitor la a doua posibilă întrebare.

„Modificarea Constituției este o procedură foarte complicată. Președintele nu are dreptul să inițieze modificarea Constituției. Acest demers poate fi făcut doar la solicitarea Guvernului, ori Guvernul Dăncilă nu va cere modificarea Constituției ca să pună în aplicare rezultatul referendumului. Pentru modificarea Constituției este nevoie de două treimi din voturi în Parlament. Nu cred că Parlamentul acesta va face așa ceva. Deci vom avea un referendum, un rezultat la referendum și mai avem unul, din 2009, când poporul a spus că vrea un Parlament unicameral cu 300 de parlamentari. Și așa a rămas.” Astfel a argumentat Zegrean de ce riscăm să repetăm situația de acum 10 ani în care un referendum îmbrățișat de popor a fost absolut inutil.

Parteneri
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Redactia.ro
Călin Georgescu, un produs TikTok, provoacă o undă de șoc în primul tur de scrutin. Ce se știe despre independentul de pe locul 3
Click.ro
Șoșoacă a transmis live din cabina de vot și a făcut circ în secție: „Blestemați să fiți tot sistemul”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de cuțit
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro