Magda Vasiliu a decis să-și schimbe total viața în urmă cu doi ani. Unde s-a mutat acum și cum este familia sa în aceaste momente dificile?
Magda Vasiliu a trecut prin clipe infernale după ce în urmă cu câțiva ani copilul acesteia a fost diagnosticat un un tip de cancer care era de netratat în România. Deși parcă nu ar fi fost suficient, din cauza unei greșeli ale unor medici români, boala micuțului s-ar fi agravat. Din fericire, acum acesta se simte foarte bine, iar viața lui a revenit la normal. Fosta prezentatoare de la Prima TV a ales atunci să-și schimbe viața – a părăsit România și a decis să plece din fruntea trustului a cărui imagine era.
Acum, frumoasa fostă știristă duce o viață superbă, pe cum se arată în pozele acesteia din mediul online. Familia a stat inițial la Roma, loc unde se afla clinica la care se recupera fiul ei, ulterior mutându-se în Aprilia, într-un adevărat colț de Rai, conform cancan.ro. Soarele a venit și pe strada familiei Vasiliu-Stoian – micuțul lor s-a făcut bine, iar soțul vedetei și-a găsit un loc de muncă bănos în regiunea Lazio. Cei trei locuiesc într-o vilă cu etaj și au propriul paradis la ei în curte, spațiul exterior fiind plin de flori și de arbuști.
„Astăzi se împlineşte un an de când am ajuns la Roma. Un an în care am sperat, am suferit, am învățat, am plâns, m-am bucurat şi am aflat ce înseamnă cu adevărat cancerul. Grație unor medici de un profesionalism incredibil precum Ida Russo, GM Milano, Aurora Castellano, Deborah Di Pasquale, Marco Giordano, dar şi mulțumită unor asistente care i-au venit mereu în întâmpinare lui Vlad, astăzi, copilul meu este în remisie totală, completă. Am văzut ce înseamnă un spital dedicat cu adevărat copiilor, am văzut cum trebuie să fie îngrijiţi cu adevărat copiii oncologici, am învăţat să am încredere până în pânzele albe în deciziile medicilor şi în priceperea şi îndemânarea asistentelor. Nu pot decât să le mulţumesc la nesfârşit din tot sufletul meu… cuvintele, evident, nu vor putea niciodată exprima recunoştinţa mea toată”
Magda Vasiliu