În noaptea de 26 aprilie 1986, la ora 01:23, reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl a explodat. El a lansat în atmosferă un nor radioactiv care a făcut multe victime.
Autoritățile române au ascuns populației acest accident nuclear, iar prima mențiune în presa socialistă a fost la data de 30 aprilie, la secțiunea ”știri externe„ din ziarul Scânteia.
După ce norul radioaactiv a ajuns și în România, autoritățile comuniste au început să anunțe și primele măsuri, avertizându-i pe cetățebii asupra pericolului la care sunt expuși.
Iată, așadar, ce sfaturi primea populația din România, la 1 mai:
Ministerul Sănătății a luat astfel măsuri pentru administrarea, acolo unde este necesar, în scop profilactic, prin rețeaua sanitară, a iodurii de potasiu pentru populația până la 18 ani.
Conform unui raaport întocmit în anul 2005 de către Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), la scurt timp după explozie au decedat 47 de lucrători și 9 copii de cancer tiroidian. În plus, estimările indică că mai mult de 9000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri în continuare din cauza unor forme de cancer. Raportul a mai indicat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticați în anul 2002.
În anul 2019, HBO a difuzat serialul Chernobyl, o serie limitată cu date reale împletite cu o narațiune inventată. Această producție a făcut ca accidentul din URSS să fie cunoscut unui public numeros, dar și să fie ușor de înțeles și de cei care n-au prins momentul și nu cunosc date despre el.
O mare parte din vină i se aduce guvernului comunist care conducea atunci URSS. Astfel că, serialul se concentrează mult pe modul în care, prin propagandă și minciuni, comuniștii au încercat să ascundă dezastrul. Serialul se încheie cu un proces care n-a existat în realitate. E folosit doar ca un rezumat al evenimentelor și explicații despre cum a ajuns reactorul 4 să explodeze. A existat însă un alt proces care s-a desfășurat pe parcursul mai multor săptămâni.