Un american care a îngroșat rândurile celor care au nevoie de susținerea statului pentru a trece peste această perioadă foarte grea, din cauza pandemiei de coronavirus, a trăit surpriza vieții sale, după ce a mers la bancomat să vadă dacă a primit ajutorul social.
Nu mică i-a fost mirarea americanului atunci când a găsit în contul său suma de 8,2 milioane de dolari. S-a șters la ochi de câteva ori, deoarece nu i-a venit să creadă, dar suma a rămas în contul său, cel puțin până când cineva a sesizat greșeala și a corectat-o.
Charles Calvin, un pompier voluntar din New Chicago, statul Indiana, a mers la ATM pentru a ridica suma de 200 de dolari, dar s-a trezit cu 8,2 milioane de dolari în cont, scrie Fox News.
Pompierul aştepta cu nerăbdare să primească suma de 1.700 de dolari în cont, ce reprezenta un stimulent financiar plătit de statul american celor afectaţi financiar de pandemia de coronavirus.
Bărbatul a introdus cardul în ATM şi nu şi-a crezut ochilor. Din păcate pentru el, eroarea a fost remediată la scurt timp. „E destul de bizar. Într-o secundă eşti milionar, iar în următoarea din nou sărac. Dar hei, când eşti sărac nu ai decât o direcţie: în sus”, a spus el pentru WGN 9. Până la urmă, Charles Calvin a fost nevoit să se mulțumească cu ajutorul de 1.700 de dolari primiți de la statul american.
Pompierul american se poate considera norocos, deoarece nu a avut timp să cheltuie niciun dolar din banii primiți din greșeală. Altfel a stat treaba cu doi concetățeni de-ai săi, care anul trecut s-au trezit cu suma de 120.000 de dolari în cont. Cei doi soți din Pennsylvania s-au pus pe cheltuială și și-au cumpărat tot ce și-au dorit la momentul respectiv. Cei doi s-au ales cu dosar penal, fiind acuzați de furt.