31 mart. 2020 | 20:10

Județul din România fără niciun caz nou confirmat. Cum a fost posibil așa ceva

Știri generale
Județul din România fără niciun caz nou confirmat. Cum a fost posibil așa ceva
Județul din România fără niciun caz nou confirmat. Cum a fost posibil așa ceva

În timp ce situația din Suceava pare scăpată de sub control și municipiul a fost introdus în carantină, începând de luni seara, există și vești bune în România. De exemplu, avem primul județ în care nu s-a mai înregistrat niciun caz de coronavirus confirmat, în ultima perioadă. Informația vine chiar de la prefectura județului, care susține că s-au înregistrat suficiente testări, însă toate au ieșit negative.

Singurul județ din România unde nu s-a mai înregistrat niciun caz de coronavirus

Județul Harghita pare să fie ferit de COVID – 19, în aceste zile. Asta o spune chiar Instituția Prefectului, care a mai menționat că toate cazurile din spitale, care au fost testate până acum, sunt doar simple răceli sau alte afecțiuni străine de virusul care a speriat o lume întreagă. Nu au fost precizate ce-i drept, potrivit Agerpres care citează sursa menționată, câte teste s-au realizat în total.

Din aceeași sursă, mai aflăm că situația în Harghita stă în felul următor:

  • carantină un număr de 142 de persoane, mai multe cu 28 decât în ziua precedentă
  • persoane care se află în autoizolare sunt 1.957, în scădere cu aproape 400 faţă de ziua de luni
  • persoane izolate la domiciliu 2.351

Bolnavii din Harghita s-au vindecat, cei în carantină nu s-au confirmat

Instituția Prefectului din harghita a mai subliniat și faptul că au fost înregistrate 20 d epersoane care au ieșit din carantină și care sunt sănătoase tun. În același timp, au epuizat perioada de autoizolare un număr de 1.250 de persoane de pe raza județului. Nu au fost excluse însă amenzile de pe teritoriul județului. Oamenii acre nu au respectat măsurile luate de ordonanțele militare au suportat consecințe destul de scump:  în ultimele 24 ore, au fost amendate 104 persoane care nu respectau restricţiile de circulaţie, cuantumul amenzilor fiind de aproape 170.000 lei.

658 de persoane au fost verificate, în ultimele zile, pe motivul izolării la domicliu, iar 97 de sacțiuni au fost aplicate cu această ocazie. Amenzile din acest context s-au ridicat la 159.700 lei.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Ultima romanță din Bucureştiul boem. Românii încă plâng în hohote când o ascultă. Video
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți contesta
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro