Ion Ion Țiriac, fiul afaceristului Ion Țiriac, a făcut o donație impresionantă astăzi pentru oamenii în alb care își riscă viața salvând-o pe a noastră.
Astăzi a început cel mai mare teledon virtual din România. Organizat de Antena Group și Fundația Mereu Aproape, teledonul își propune să strângă bani pentru utilizarea secțiilor ATI cu echipamente și aparatură medicală. Emisiunea, care este adaptată la criză, a început astăzi, la ora 13:00, și este difuzată simultan pe cinci canale TV: Antena 1, Happy Channel, Antena Stars, ZU TV și Antena 3.
Prezentatorii sunt Dan Negru, Alessandra Stoicescu, Mihai Morar și Mihai Gâdea. Aceștia, aflați în platou la distanță de 1 metru unul față de celălalt, comunica prin ecrane cu vedetele care vor prelua apelurile de la oameni.
Printre primii care au vrut să dea un exemplu, dar și să ajute cât mai mult, s-a numărat Ion Ion Țiriac. Afaceristul a anunțat că va face o donație de 100.000 de euro.
„Vă felicit pentru demersul pe care îl faceți. Cred că în momentul ăsta luptăm toți împotriva unui inamic care nu ține cont de frontiere sociale, naționale sau internaționale. Doar uniți putem învinge. Noi, la Fundația Țiric, împreună cu tatăl meu și sora mea, Ioana, am început să ajutăm de circa 3-4 săptămâni în Spania. Și ce am făcut în Spania, facem și în România, dar la o scară mult mai mare.
Cu ce am ajutat până acum? Am luat legătura cu primarii, să identificăm cât mai mulți pensionari și bătrâni care nu se pot deplasa sau care nu ar trebuie să se deplaseze și să le asigurăm livrarea la domiciliu, în fața ușii, a unui coș în valoare de 60-70 de euro, care va conține tot ce e nevoie. Vrem să donăm pentru ventilatoare 100.000 de euro astăzi”, a spus fiul lui Ion Țiriac.