Au trecut 20 de ani de la tragedia petrecută în Statele Unite. Cel mai mare atentat terorist din America s-a soldat cu decesul a aproximativ 3.000 de oameni. Cine sunt românii care s-au aflat printre victime?
Au trecut 20 de ani de la cel mai mare atac terorist din Statele Unite. Tragedia s-a soldat cu moartea a aproximativ 3.000 de oameni. Printre ei s-au numărat și românii: Eugen Gabriel Lazăr, Corina și Alexandru Liviu Stan, Joshua Poptean și Ana Fosteris.
Cameraman: „Ce s-a întâmplat?”
Bărbat: „S-a prăbușit. Etajul superior s-a prăbușit. Am auzit o explozie și am luat-o la fugă. Am 69 de ani, dar încă pot fugi.”
„NYU nu era foarte departe de centrul financiar, aveam chiar cămine cu studenţi acolo. Lumea la NYU era siderată, unii nu se puteau mişca, alţii alergau în direcţia contrară, să vadă dacă pot ajuta la locul calamităţii.
După ce ambele turnuri au căzut, oameni ca nişte stafii, cu feţele şi hainele albe-gri, pline de moloz, au început să apară în zonă. Nu mai alergau, aveau o privire fixă, de morţi vii. Unii plângeau, altora le muriseră lacrimile.
Parcă eram cu toţii într-un film distopic. Numai că de data asta era real, era viaţa noastră, erau oamenii de lângă noi, erau prietenii şi rudele cuiva care ştia pe cineva, care era acolo, cu noi, la NYU”
Saviana Stănescu (româncă ce a ajuns la New York cu trei săptămâni înainte de atentate) (Sursa: adevărul.ro)
Eugen Gabriel Lazăr (27 de ani) – Acesta s-a născut în anul 1974 și a emigrat în New York încă din anul 1985 alături de familia sa. Decizia a fost luată din cauza regimului comunist din România. Acesta a terminat studiile la Universitatea Coper Union, obținând titlul de inginer. El era angajat ca programator al firmei de software eSpreed care avea sediul într-unul din Turnurile Gemene. Eugen se afla la etajul 103 în momentul atacului.
Corina (31 de ani) și Alexandru Liviu Stan (34 de ani) – Ambii lucrau la compania americană Cantor Fitzgerald care deținea și firma eSpeed. Cei doi au ajuns în America în 1995 și s-au căsătorit în 1996. Chiar cu puțin timp înainte de tragedie și-au reînoit jurămintele.
Joshua Poptean (37 de ani) – A emigrat din România pe când avea doar 17 ani, alături de familia sa care era originară din Abrud. Acesta se afla în interiorul clădirii pentru a participa la o întâlnire cu niște posibili clienți.
Ana Fosteris (58 de ani) – Lucra ca agent de asigurări la compania Aon Corp. „Îmi este dor de tine, Pușa (alintată de familie), mi-este dor de timpul minunat pe care l-am petrecut alături de mătușa Geta din Târgoviște. Mă gândesc mereu la tine cu dragoste și recunoștință”, arată o mărturisire a unui membru al familiei sale.