Cristian Cojocaru

Cristian Cojocaru - Redactor

Un om are mai multe pasiuni. Ale mele fac parte din domeniul artei, al informației și al tehnolgiei astfel că am reușit să le îmbin pe toate acestea într-una singura: Playtech.

Am terminat Facultatea de Jurnalism, am urmat apoi un master in filosofie, pentru ca ]n cele din urmă să ajung să fac ce îmi place mai mult: să mă documentez și să îmi pun gândurile ”pe hârtie” pentru oameni.

Drumul meu la Playtech a început în 2019 și sper ca această colaborare să mă împlinească atât profesional cât și ca om.

Email
Peste o treime din muncitorii străini au fugit din România imediat după aderarea la Schengen

10 iun. 2024
De ce să nu strivești dozele de suc sau bere dacă ai de gând să le reciclezi

Cinci lucruri care pot prelungi viața câinelui tău, conform unui medic veterinar

Metoda de disciplinare a copiilor inspirată de zeița Afrodita care a traumatizat generații. Gestul a fost imortalizat pe vase antice

Cel mai vechi primar din România

Cel mai vechi primar din România „domnește” de 34 de ani și a câștigat acum al nouălea mandat. Cine este și în ce oraș se află

10 iun. 2024
IKEA și pădurile din România, o pagubă înfricoșătoare. Distrugerea sistematică cauzată de gigantul suedez, confirmată de Greenpeace

09 iun. 2024
Cum și-au făcut trei absolvenți de informatică CV-ul pentru a fi chemați de Google la interviu

Ucraina a reușit să distrugă cel mai performant avion de luptă al rușilor, în valoare de 20 de milioane de euro

Planta valoroasă care te poate face bogat dacă stai la curte. Un kilogram costă 10.000 de euro. Ce trebuie să știe românii și când se face recoltarea

Volvo mută producția de vehicule electrice în Europa pentru a evita noile taxe UE asupra mașinilor fabricate în China

Apple revoluționează tehnologia: Anunțuri majore despre AI și Siri așteptate la evenimentul WWDC 2024

Cum se fraudau alegerile în trecut și cine a inventat metoda

Cum se fraudau alegerile în trecut și cine a inventat metoda „suveica”

09 iun. 2024
Descoperirea întâmplătoare a unor muncitori ar putea schimba perspectivele asupra istoriei și înțelegerea trecutului nostru

Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, de fapt, după majorarea de la 1 iulie. Calculul care te va lămuri

Candidatul de 100 de ani: Cel mai vârstnic participant la alegerile locale 2024