Ministrul Educaţiei, despre rolul orelor remediale. Daniel David: „Copiii au mare nevoie de ele”
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a subliniat importanța celor două ore obligatorii de activitate remedială pe săptămână pentru învățământul primar, care vor fi aplicate din anul școlar 2025-2026. Potrivit ministrului, aceste ore nu sunt multe, dar dacă sunt organizate corect, vor contribui semnificativ la pregătirea elevilor pentru nivelul gimnazial și la reducerea analfabetismului funcțional.
Două ore remediale săptămânale pentru învățământul primar
Din anul școlar 2025-2026, toți învățătorii și profesorii pentru învățământ primar vor avea incluse în atribuțiile postului două ore pe săptămână de activitate remedială, conform Legii nr. 141/2025. Aceste ore vor fi obligatorii până la începutul anului școlar 2029-2030 și fac parte dintr-un program național menit să crească nivelul de pregătire al copiilor.
Daniel David a explicat, miercuri, 5 noiembrie, la prezentarea raportului săptămânal:
„2 ore pe săptămână nu cred că reprezintă un număr atât de mare de ore. Iar copiii au nevoie de aceste ore, dacă le facem bine. Cred că învățământul primar a beneficiat enorm de clasa pregătitoare. Dacă cele 2 ore de învățământ remedial le facem bine, o să ne pregătim mult mai bine copiii pentru nivelul gimnazial.”
Ministrul a comparat introducerea orelor remediale cu impactul clasei pregătitoare:
„Țin minte că discuțiile cu clasa pregătitoare au fost similare: nu suntem pregătiți, nu se pot face, încărcăm copiii. Și să știți că clasa pregătitoare a avut un impact extraordinar de mare asupra pregătirii copiilor noștri pentru învățământul gimnazial. Dacă facem bine programul remedial, putem să obținem același efect sau să-l creștem, copiii fiind mult mai bine pregătiți.”
Organizarea orelor remediale la latitudinea profesorilor
Ministrul Educației precizează că organizarea orelor remediale este la decizia profesorului, în funcție de nevoile elevilor:
„Eu cred că fiecare profesor știe ce are în clasă și știe că unii copii au nevoie de remedial pentru a corecta ce n-au dobândit. Alții au nevoie de pregătire pentru performanță. Cu toți aș face, dacă eu aș fi profesor, utilizarea competențelor în viața de zi cu zi. Hai să-i lăsăm pe ei să decidă”, a afirmat Daniel David.
Aceste ore sunt susținute de Ordinul de ministru nr. 6.423/2025, care stabilește metodologia de organizare a orelor de învățare remedială, incluzând evaluarea elevilor și colaborarea cu specialiști în cazul tulburărilor de învățare.
Reacții din rândul profesorilor
Profesorii și cadrele didactice au exprimat opinii mixte. Sorin Hagiu, director la Școala Gimnazială Giarmata, a declarat că orele remediale ar putea să nu atingă obiectivul dorit, iar Doru Căstăian, profesor de științe socio-umane la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, a spus că măsura este „pur și simplu cantitativă” și reflectă o practică pe care mulți profesori o aplicau deja.
O învățătoare cu experiență de 36 de ani a precizat că a organizat ore remediale de-a lungul carierei sale, „nu pentru că le cerea ministrul, ci pentru că le cerea situația – erau copii care aveau nevoie de mai mult ajutor”. În schimb, o altă învățătoare a atras atenția asupra încărcării programului săptămânal:
„Nouă ne bagă 2 ore pe remedial. Ok, unde bagă acelea 2 ore pe remedial? La casa a IV-a avem 3 zile cu 6 ore. Dacă eu mai am încă 2 pe remedial, înseamnă că toată săptămâna se duce pe 6 ore”.
Impactul orelor remediale
Creșterea normei didactice cu două ore reprezintă prima majorare din 1995 încoace, fiind considerată un pas important în reducerea analfabetismului funcțional și în creșterea performanței elevilor din învățământul primar. Daniel David a afirmat că, dacă programul remedial este aplicat corect, elevii vor fi mai bine pregătiți pentru tranziția către gimnaziu și pentru învățarea ulterioară.