22 oct. 2025 | 17:29

Cum a ajuns Codin Maticiuc să renoveze și chiar să construiască spitale. A adunat o „armată” de donatori: „De la domnul Țiriac până la o doamnă care vindea baloane pe stradă”. EXCLUSIV

EXCLUSIV PLAYTECH
Cum a ajuns Codin Maticiuc să renoveze și chiar să construiască spitale. A adunat o „armată” de donatori: „De la domnul Țiriac până la o doamnă care vindea baloane pe stradă”. EXCLUSIV
EXCLUSIV
Codin Maticiuc, impresionat de oamenii care s-au alăturat inițiativei „Spitale publice din bani privați”. Sursa foto: montaj Playtech

Pe 10 octombrie, într-o zi cu dublă semnificație — lansarea construcției primului spital de psihiatrie pediatrică din România și aniversarea fiicei sale — Codin Maticiuc a vorbit despre emoțiile, fricile și determinarea din spatele unuia dintre cele mai ambițioase proiecte caritabile inițiate până acum în cadrul campaniei „Spitale publice din bani privați”.

Fără să aibă întreaga sumă necesară în cont, a pornit totuși la drum, cu sprijinul donatorilor, sponsorilor și al autorităților. În timpul conferinței de presă, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, i-a promis că statul va mobila noua clinică.

Într-un dialog sincer, Codin Maticiuc explică de ce sănătatea mintală ar trebui tratată cu aceeași seriozitate ca orice altă boală gravă și cum a reușit să adune o „armată” de oameni binevoitori în jurul său — de la Ion Țiriac până la o femeie care vindea baloane pe stradă, în frig, și care a refuzat să-i accepte banii.

Interviu cu Codin Maticiuc în ziua în care a pus mâna pe lopată și a dat startul construcției Clinica de Psihiatrie Pediatrică „Prof. Dr. Alexandru Obregia”

Playtech (Andreea Vasile): E o zi cu dublă semnificație pentru tine, pentru că pornești construcția spitalului, dar e și ziua fiicei tale.

Codin Maticiuc: Da, da, e 10 a 10-a. Toți copiii mei s-au născut pe date care sunt fie ușor de ținut minte: 4- 4, 9-9, 10- 10.

Playtech (Andreea Vasile): Putem spune că e un cadou nu doar pentru fiica ta, ci și pentru copiii care vor avea nevoie de serviciile acestui spital. Noi încă vorbim mai puțin despre sănătatea psihică. Ce-ai vrea să le transmiți părinților cărora le este rușine să spună prin ce trec copiii lor și să le ofere ajutor?

Codin Maticiuc: Că trebuie să înțeleagă că bolile astea sunt la fel de serioase precum cancerul. Le ucid copiii mai mult decât cancerul. Pe bune, conform statisticilor. Și să trateze chestia asta cu seriozitate, să vină aici, către noi. Va exista și acest centru, în care eu sper că nu te vei mai interna, ci te vei caza. El va fi mai mult un hotel decât un spital. Și poate și asta va ajuta să trecem peste această angoasă de a veni la spital.

Playtech (Andreea Vasile): Ca oricare alt proiect, acesta a pornit de la o idee. Ce ai simțit în momentul în care ai văzut că devine realitate?

Codin Maticiuc: Am simțit fluturii în stomac pe care îi simți atunci când te îndrăgostești. Și încă îi simt. Ei sunt de aia se numesc fluturi – că vin și cu emoții și cu teamă că nu reușești. Mi-e teamă, adică noi acum suntem… azi facem o groapă, curând o să punem o fundație. Banii pentru total nu îi avem. E și teamă.

Playtech (Andreea Vasile): Cât de greu este să construiești un spital de la zero? Cum ai zis, construiești o groapă, nu e nimic.

Codin Maticiuc: Este și greu și ușor. Adică este extrem de greu pentru că banii nu-i ai și te arunci cu capul înainte, nu știi dacă îi vei avea. Este mai ușor decât ai crede, pentru că vezi că, în spatele tău, se aliniază niște oameni, niște taicuni, niște titani.

Cât de mult i-a crescut credibilitatea în ultimii ani

Playtech (Andreea Vasile): Cât de mult a crescut credibilitatea de la începutul acestui proiect și până acum?

Codin Maticiuc: Cred că credibilitatea a început să crească în momentul în care am început să comunicăm. Și asta a fost prin campania „Spitale publice din bani privați”, nu neapărat prin Clinica de Psihiatrie Pediatrică, ci prin tot ce am făcut în acești șase ani, în 31 de orașe. Și am comunicat, iar lumea a văzut. Au început să ne sune sau să se apropie de noi oameni care au utilizat deja saloanele renovate de noi. Normal că ceva se vede.

Playtech (Andreea Vasile): Din ceea ce am văzut astăzi și din ceea ce știm, e clar că ai dorința asta de a ajuta în sânge. Ce le  spui oamenilor pentru a-i convinge să ți se alăture?

Codin Maticiuc: Oamenilor le spun așa: în primul și în primul rând, responsabilitatea unui om este pentru familia lui. În al doilea rând, pentru el. Și abia în al treilea rând pentru a face caritate sau a susține cauze sociale. Deci trebuie să fie siguri că ei sunt bine. În momentul în care sunt bine și mai au ceva în ei — fie energie, fie timp, fie bani — să caute o cauză în care cred sau un om pe care să-l ajute. Nu neapărat pe mine. Să caute pe cineva în jur. O să le facă bine.

Codin Maticiuc: „Nu mă interesează cine donează, pot fi persoane certate cu legea”

Playtech (Andreea Vasile): Cât de mult contează susținerea ministrului și a autorităților? Pentru că am văzut că vor mobila spitalul.

Codin Maticiuc: Astăzi am aflat și eu asta, adică am văzut acest anunț, l-am auzit odată cu voi. Noi suntem „Spitale publice din bani privați”. În principiu, ne dorim ca statul să facă treaba lui și noi să facem mici proiecte, strângând bani privați.

Sigur că lucrăm împreună cu autoritățile – nu vom refuza niciodată un ban de la nimeni. Ca să știți, nu mă interesează cine donează. De la oricine, chiar și de la persoane certate cu legea – legea să-și facă treaba, poliția să-și facă treaba, procurorii să-și facă treaba. Dacă el vrea să doneze, eu banii îi iau și fac spitale cu ei.

Playtech (Andreea Vasile):  E normal să nu-ți cunoști toți donatorii, dar există unul care te-a emoționat în special?

Codin Maticiuc: N-am cum să nu-l menționez pe domnul Țiriac, pentru că prezența lui mă onorează întotdeauna. Adică, n-am cum să nu-l menționez. Dar sunt, cumva, de la domnul Țiriac până la o doamnă din Brașov, care, în mijlocul iernii și al frigului, vedea baloane pe stradă și n-a vrut să-mi ia banii. Mi-a zis că ea nu poate să-mi ia mie bani. Adică, uite, în acest evantai se regăsesc toți.