Cum a fost la ultima ediție de la Râșnov a Rockstadt Extreme Fest, dar și un interviu cu Dan „Rini” Crăciun despre campania „Fur-Ever Friends”. Povestea unui festival intrat într-o istorie care continuă

S-a încheiat și Rockstadt Extreme Fest, ediția 2025, cel mai mare festival rock ce se desfășoară pe teritoriul țării noastre, dar cu ecou puternic spre publicul internațional, luând în calcul toate limbile pământului ce puteau fi auzite în perimetru.

Desigur, aș fi putut să scriu această cronică un pic mai devreme, însă întru corectitudinea lucrurilor, am preferat să-mi iau un pic de timp să diger ceea ce (mi) s-a întâmplat pe parcursul celor cinci zile de festival, să nu care-cumva să scriu la cald, nerumegat.

Rockstadt Extreme Fest 2025 s-a desfășurat, așa cum am menționat mai devreme, pe cinci zile absolut fantastice, care nici măcar nu-mi dau seama când au trecut, ceea ce demonstrează relativitatea timpului cu care se tot lăuda Albert Einstein. Mai exact, și-a deschis porțile miercuri, 30 iulie, cu ultima zi întâmplată pe 3 august.

N-am să analizez riguros tot festivalul pe zile pentru că mi se pare un efort cât se poate de inutil, preferând, mai degrabă, să vorbesc în mare parte despre atmosferă și despre cum m-a făcut să mă simt, despre trupele care mi-au „vorbit mie”, pentru că, la sfârșitul zilei, posibil să uiți unele amănunte, însă niciodată felul în care ți s-a metamorfozat psihicul.

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

Rockstadt Extreme Fest 2025 / pe scenă: Me and That Man / Foto: Iulia Kelt (Playtech.ro)

Rockstadt Extreme Fest 2025, locul unde se poartă „scuză-mă”, „mulțumesc” și „te rog, poți trece în fața mea”

Din capul locului, Rockstadt Extreme Fest m-a uimit prin media pe plus a calității umane. „Rockerii sataniști și bețivani” au dovedit, și de această dată, că bunul simț nu are legătură nici cu numărul tatuajelor sau al piercingurilor și nici cu încruntarea asortată cu tricourile negre ce-ar face creștinii „hardcore” să scuipe în sân și să dea câteva ture de biserică în genunchi.

Într-un mediu aglomerat, un cot în coaste poate deveni inevitabil, însă scuzabil dacă vine la pachet cu un „iartă-mă, nu te-am văzut”.

Nu mai departe de asta, mi s-a întâmplat, și nu o singură dată, să fiu rugată să trec în față la cozile de bere, suc, ceea ce a generat involutar schimbul interminabil de replici de tipul „Dar mergi tu în față / Nu, te rog, mergi tu, era rândul tău” și tot așa până cineva ceda. Evident, au existat și excepții de la regulă, însă nesemnificative în context.

Oameni la Rockstadt Extreme Fest 2025 / Foto: Iulia Kelt (Playtech.ro)

Și, pentru că tot îți povesteam de rockerii duri și încruntați, poate cele mai amuzante momente din festival, în totală antiteză cu muzica de pe scenă, au fost cele în care un vedeai tricourile roz cu unicorni rainbow sub care scria „Death Metal”, amintindu-mi de tricoul meu cu Celine Dion, scris cu fonturi gothice și logo cu coarne și colți, uitat, din păcate, într-un hotel Paris, anul trecut.

Adaugă la imaginea asta inclusiv o sumedenie de plușuri zburătoare prin circle pit-uri care planau „amenințător” pe deasupra publicului, dar și balene și bărci gonflabile care puteai să juri că fac parte dintr-un peisaj mai abitir legat de litoral decât de unul înfricoșător, cu vampiri, cavaleri și cetăți.

Nu în ultimul rând, devine important de zis că nu m-am simțit în viața mea mai in siguranță la un festival decât aici. Dacă în alte părți mi-aș fi verificat portofelul și telefonul la cinci minute ca să văd dacă le mai am, la Rockstadt Extreme Fest am stat cât se poate de relaxată.

Practic, în ciuda a ceea ce se spune despre cei din „ginta mea”, categoria „beat mort pe la colțuri” a lipsit cu desăvârșire (sau a fost atât de izolat fenomenul încât n-a ajuns în raza mea vizuală).

Despre organizare

Deși au fost voci nemulțumite de anumite aspecte legate de organizare, eu aleg să văd partea plină a paharului (brănduit cu Rockstadt), fiindcă mi-am propus deja de ceva vreme să merg mai degrabă pe pozitiv decât să scotocesc după negativ.

Desigur, am observat cozile interminabile din prima zi de festival, așa cum am observat și lipsa, la un moment dat, a paharelor personalizate, ceea ce a dus la un adevărat „treasure hunt” pe la standuri.

La modul cel mai serios că atunci când am ajuns să-mi completez colecția celor trei pahare disponibile m-am simțit ca în World of Warcraft după un quest destul de greuț, ceea ce, până la urmă, a contribuit la adrenalina aia dătătoare de serotonină.

Rockstadt Extreme Fest 2025 – pahare / Foto: Iulia Kelt (Playtech.ro) / captura de pahare

Ulterior, începând cu ziua a doua, cozile s-au mai domolit, reușind să-ți iei de-ale gurii într-un timp aproape decent, mai ales dacă știai să citești psihologia mulțimilor și să mergi la standuri cu vreo două melodii înainte de încheierea concertului vreunei trupe importante.

Și, pentru că tot veni vorba despre cozi, probabil cea mai simpatică coadă a fost cea de la brățări unde, deși lumea părea că nu se mai termină, s-a mers cu eficiență aproape proverbială datorită voluntarilor care și-au făcut treaba, dar și a echipei de la security care nu a făcut exces de zel la controalele corporale, cum am mai întâlnit prin alte părți.

Rockstadt Extreme Fest 2025 / acreditare de presă și brățări / Foto: Iulia Kelt (Playtech.ro)

Așadar, „Big up” pentru cei din urmă menționați care, apropo, nu numai că au creat un sentiment de siguranță, însă am auzit că, la un moment dat, s-ar fi alăturat fanilor într-un circle pit (informație totalmente pe surse, neverificată, nevăzută cu ochii mei, dar prea faină ca să nu fie menționată și cu speranța că n-am indus în eroare).

Unde mai pui că, acolo unde am mers eu pentru a-mi ridica acreditarea de presă, coada era formată din persoana și umbra mea, așa că eu am scăpat, în mod evident, cel mai „ieftin”, din punct de vedere al timpului.

Rockstadt Extreme Fest 2025 – coada de la intrare / Foto: Iulia Kelt (Playtech.ro)

De mâncat, ce s-a băut?

La capitolul băutură, aveai de unde alege fie că erai băutor de bere, spirtoase, non-alcoolice sau vin, nu neapărat ca atunci când mergi într-un pub mai răsărit, însă cu suficientă diversitate încât să găsească absolut toată lumea ceva de consumat.

O diversitate și mai mare am observat, însă, la mâncare, având disponibile de la sarmale, ciorbă de burtă, gulyas sau diverse tochituri, la de-ale gurii de fast-food (pizza, hotdog, diferite alte variațiuni pe aceeași temă).

Ba chiar am fost surprinsă să observ inclusiv mâncăruri vegetariere (noodles, salată grecească, salată de cartofi, salată de vinete, etc), dar și prăjituri care mai de care mai gustoase și mai frumușele, între care această negresă cu gutui pe care am mâncat-o încruntată și nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ci pentru că sunt rocker adevărat.

Negresă cu gutui la Rockstadt Extreme Fest 2025 / Foto: Iulia Kelt (Playtech.ro)

Evident, au existat și acele feluri de mâncare care fie nu erau musai pe gustul meu, fie au fost ele de la natură mai puțin reușite, însă cum am termen de comparație nu am, rămânem la „gusturile nu se discută”.

În sfârșit, vorbim despre muzică de la Rockstadt Extreme Fest 2025

Iată-ne vorbind și despre muzică, principalul motiv pentru care orice rocker alege să meargă, pe lângă atmosferă, la Rockstadt Extreme Fest. În mod clar, mi-a fost absolut imposibil să văd chiar toate cele aproximativ 100 de trupe din lineup-ul celor trei scene, fiind nevoie să mă clonez ca să pot reuși o asemenea performanță.

Dar cum nu mă cheamă oița Dolly, am studiat programul și-am încercat, pe cât am putut, să fac naveta de la scenele Adrian Rugină și Brașov, așezate una lângă alta, la scena a treia, situată la vreo 5-10 minute de mers pe jos în creierii munților, unde se întâmplau lucrurile mai de nișă.

„Dezmățul” de la Râșnov, „șoc și groază” cu caps lock

Și, pentru că tot veni vorba despre nișe, n-am cum să nu comentez articolele apărute în presă cu „șoc și groază”, „dezmăț la Râșnov”, după ce fetele de la trupa WCS s-au lăsat la bustul gol pe scenă, creând panică în rândul celor prea duși la biserică.

Cu riscul de-a deveni la rându-mi controversată, am să întreb dacă nu cumva aici se aplică dublu standard? Nu de alta, dar pare absolut în regulă să vezi o femeie alăptând un copil pe stradă, cu sânii la vedere, ba chiar aplaudată, însă scandalos dacă sânii nu sunt atașați de gura unui sugar.

Eu zic așa, dacă prima variantă este acceptată (și n-am nimic împotrivă să fie), a doua, întâmplată într-un cadru privat și condiționat de plata unui abonament, ar trebui să primească măcar pe jumătate atâta înțelegere. În definitiv, la câtă diversitate de stiluri a existat la Rockstadt Extreme Fest, nu te forța absolut nimeni să rămâi și să vizionezi sâni, dacă nu acesta era scopul tău în viață.

Zeal & Ardor și Katatonia (prima zi) – o dragoste veche, dar și una nouă

Trecând de momentul considerat de unii controversat, țin să menționez că am fost absolut fascinată de prestația celor de la Zeal & Ardor, acești atipici ai metalului care sună mult mai bine decât pe Spotify, ceea ce, în mod obișnuit, ar trebui să fie imposibil, însă iată că se poate.

Tot în prima zi mi-am rezolvat o obsesie din perioada liceului și am văzut Katatonia, însă cu mâna pe inimă că tot cu gândul la prestația celor de la Zeal & Ardor am rămas cu ochii în inimoare. Katatonia a fost de „bifat”, ceea ce am și făcut, deși n-aș zice că show-ul a fost rău, ba dimpotrivă.

Gojira, Within Temptation și The Kovenant (a doua zi) – motivul inițial pentru care am mers la Rockstadt Extreme Fest, plus balene gonflabile, dar și un moment absolut emoționant venit de la Within Temptation

Ziua a doua de concerte a fost, practic, motivul pentru care mi-am dorit să fiu în 2025 la Rockstadt Extreme Fest. Cum să nu-ți dorești să vezi Gojira, mai ales după fenomenul viral de anul trecut, de la Jocurile Olimpice de la Paris? Așadar, pe sistemul „bifat”, mi-am încălzit sufletul ascultând una dintre cele mai apreciate trupe ale momentului. Tot la capitolul „încălzit”, dar de data asta figura, a fost și show-ul pirotehnic al francezilor, care n-a fost el chiar la nivelul a ceea ce știu să facă cei de la Rammstein, spre exemplu, dar deloc de neglijat. În plus, se lăsase puțin frig, așa că s-a apreciat din plin.

În aceeași seară, dar pe scena Brașov, au evoluat și cei de la Within Temptation, o altă dragoste eternă din timpurile mele adolescentine. Iar dacă la Gojira am stat din pură curiozitate și mult entuziasm, la trupa lui Sharon den Adel m-a ținut nostalgia pură a vremurilor când nu-mi servea nimeni alcool fără buletin, deși mi-aș fi dorit.

De altfel, show-ul Within Temptation a fost unul dintre cele mai emoționante, punctul culminant fiind piesa „Stand My Ground”, unde solista și-a luat câteva minute să puncteze atrocitățile din Ucraina și să povestească despre ce a văzut atunci când a mers acolo, anul trecut, în timp ce s-a înfășurat în steagul vecinilor noștri care de trei ani încoace nu au, ca noi, avantajul de a merge relaxați la concerte, ci se „distrează” cu armele în mână.

Ulterior, formația a revenit la vibe-ul de concert, însă efortul lor, chiar dacă poate părea infim, nu a trecut neobservat. Și uite fix de aia este important ca uneori artiștii să facă „politică”, pentru că avem nevoie de conștientizare mai mult decât orice, mai ales într-o lume haotică în care delăsarea și dezinformarea fac casă bună, iar rezultatele le vedem chiar și în România sau Republica Moldova, dacă nu chiar mai departe de Răsărit.

Tot la concertul lor, am fost martora balenelor gonflabile care țopăiau din rocker în rocker, „până-n știți voi ce la taxatoare”. Momentul îl poți vedea aici:

În a doua seară mi-am dorit, tot în spiritul nostalgiei, să văd The Kovenant, mai degrabă pentru partea lor industrială, însă oamenii și-au adaptat destul de mult, se pare, playlistul la festival, ceea ce n-a fost neapărat un lucru atât de rău pentru că a sunat mai mult decât bine.

Septicflesh, grecii care îți arată cum e metalul acela „fain” (ziua a treia, cea mai lejeră, pliată pe gusturile din dotare), dar și Me and That Man, proiectul cuminte al lui Nergal de la Behemoth

În a treia zi de festival am preferat să mă concentrez mai mult pe atmosferă și pe observarea mediului înconjurător decât pe muzică, în condițiile în care mă interesa, în primul rând, Septicflesh, trupa din Grecia care ridică standardele destul de sus, din punctul meu de vedere, atunci când vine vorba despre metale grele.

Sunt absolut sigură că se va găsi cineva să-mi reproșeze că metalele alea cu greutate sunt cu mult peste ceea ce prestează Septicflesh, însă în apărarea mea am să repet ceea ce am spus deja multor prieteni: la mine, metalul încetează să fie comestibil în momentul în care nu-mi mai dau seama când s-a încheiat piesa întâi și a început cea de-a doua (altfel aș putea să mă gândesc că se cântă aceeași piesă pe repeat tot concertul), având nevoie și de o mică melodie pe lângă răgete, iar la Septicflesh avem și răgete, dar și linie melodică.

La scena a treia am apucat să văd Me and That Man, proiectul cumințel de tipul „ce s-ar fi întâmplat dacă Johnny Cash, Nick Cave și King Dude ar fi avut un copil”… și l-ar fi chemat Nergal de la Behemoth, unde am redescoperit piesa „My Church is Black”, care a stat în Spotify-ul meu luni de zile.

Lord of The Lost, mai „răi” ca la Cluj-Napoca, dar și Apocalyptica pe Metallica (ziua a patra)

Cum văzusem deja „pe cont propriu” Lord of the Lost la Cluj-Napoca în urmă cu vreo doi ani, am zis că-i rost să nu-i ratez nici de data aceasta… și bine am făcut. Exact ca în cazul The Kovenant, și ei și-au adaptat playlistul, mai puțin pe industrialul gothic care i-a consacrat și pentru care am început eu să-i ascult, mai mult pe „răutate” și energie.

Cât despre Apocalyptica, e drept că aș fi preferat mai mult piesele lor originale decât cele adaptate după Metallica, însă cum publicul părea în totală contradicție cu ceea ce se interioriza în creierul meu, intervine clasica: „the needs of the many outweigh the needs of the few”, vorba lu’ Star Trek.

INTERVIU Rockstadt Extreme Fest – Dan „Rini” Crăciun (solist Dirty Shirt): „Organizarea a fost pentru mine foarte bună”

Static X, cu vibe puternic de început de anii 2000, Dirty Shirt, românii noștri iubitori de animale, dar și Swallow the Sun, motivul depresiei multora, ori Sepultura cea de toate zilele (ziua a cincea, ultima)

Ca orice om care și-a petrecut adolescența pe la începutul anilor 2000, Static X a reprezentat un moment care nu trebuia, sub nicio formă, ratat, ceea ce-am și făcut, vrând musai să aud „din gurile lor” piesa „Cold”.

Cei de la Paleface Swiss au impresionat printr-un contrast între muzica ce ar putea fi catalogată de mulți ca fiind cam „dură” și mesajul dintre piese, în care rockerii au vorbit despre despresie cu emfază pe nevoia de a cere ajutor unui prieten, familiei, oricui, dacă simți că ți se strânge „lațul” la gât. Jos pălăria, băieți!

Tot din categoria „adolescență, unde fugem?” au fost și cei de la Swallow the Sun, pe care obișnuiam să îi ascult de fiecare dată când voiam să fiu deprimată dar n-aveam motive. Spre deosebire de perioada aceea, maturitatea m-a ajutat acum să nu mai smiorcăi gândindu-mă la probleme inventate, fiind în stare să apreciez linia melodică într-un mod cinstit, asezonat cu un sunet care nu a dezamăgit niciun decibel.

Revenită la scenele principale, Sepultura, cei care nu mai au nevoie de nicio prezentare. Orice stil de metal ai asculta, ești dator să-i vezi (sau auzi, cum mi s-a întâmplat mie din cauza oamenilor înalți sau a faptului că nu-s eu înaltă) măcar o singură dată în viața asta.

Aș fi vrut să văd și Draconian, dar așa cum zice un clasic în viață, „it is what it is”.

Am reascultat inclusiv Dirty Shirt, probabil trupa la care aș putea, în curând, să bifez recorduri, de vreme ce i-am auzit numai anul acesta, în primăvară, în Quantic, apoi la festivalul Odyssea, de la Venus, urmând să-i revăd la Danube Rock Revolution, la Galați, la sfârșitul acestei luni. Chiar și așa, mereu o plăcere să-i aud pe cei mai de treabă băieți din galaxia România.

În acest scop, l-am rugat pe Dan „Rini” Crăciun, vocal Dirty Shirt, să-mi răspundă la câteva întrebări despre cum s-a văzut festivalul prin ochii lui, dar și despre campania pentru ajutorarea animalelor fără stăpân, continuată la REF.

Iulia Kelt (Playtech.ro): Spune-mi, te rog, ce părere ai despre cum a evoluat Rockstadt Extreme Fest în ultimii ani?

Dan „Rini” Crăciun: Se vede clar că festivalul a crescut în ultimii ani, că nu mai încape în spațiul existent și că organizatorii au găsit formule ingenioase pentru a asigura accesul la facilități, în funcție de ceea ce oferea terenul.

Organizarea a fost pentru mine foarte bună, cu timingurile respectate, scenă bună, tehnicieni profesioniști, voluntarii gata să ajute în orice moment, sunet bun, lumini bune, oamenii de la ordine ajutându-i tot timpul pe cei din public, tunurile de apă fiind binevenite în momentele de căldură.

Am putut foarte ușor să trec din zona artiștilor în cea cu publicul, pentru a mă întâlni cu prietenii veniți la festival. A trebuit să am grijă să nu ajung să mă pârlesc pe marginea scenei.

Publicul a fost extraordinar, pus pe distracție – vreau neapărat să menționez sesiunile de flotări și mega trasul la rame din timpul piesei Pălincă. Distracția a fost generalizată, toți fiind foarte încântați și simțindu-se bine în timpul mosh pit-urilor, circle pit-urilor sau al crowdsurfing-urilor.

Iulia Kelt (Playtech.ro): Haide să vorbim despre animalele nimănui. Povestește-mi despre campania Fur-Ever Friends, te rog.

Dan „Rini” Crăciun: Este o campanie inițiată în interiorul Dirty Shirt de către Cristi Bălănean, care a început de anul trecut să invite la concertele noastre asociații ce se ocupă cu salvarea și protecția animalelor, pentru a le ajuta să își crească vizibilitatea și a putea să pună în evidență eforturile pe care le fac, greutățile și rezultatele pentru a ajuta animalele.

Componenta financiară este una foarte importantă pentru ele, deoarece toate depind de fondurile necesare pentru întreținerea, tratamentele și hrana necesară pentru a putea ajuta animalele fără stăpân și, ulterior, pentru a putea să le găsească acestora un cămin primitor și o familie iubitoare.

Probabil știi, câteva asociații au fost chiar prezente pe parcursul festivalului, la cortul dedicat, cei interesați putând să primească toate informațiile de care au avut nevoie.

Iulia Kelt (Playtech.ro): Treaba cu licitația pentru chitara semnată de artiștii prezenți la Rockstadt Extreme Fest mi s-a părut foarte tare, mai ales că banii vor merge în contul unei asociații pentru ajutorarea animalelor „fără noroc în viață”. Ce îmi poți spune despre asta?

Dan „Rini” Crăciun: Cristi a reușit să mijlocească ca cei de la Soundcreation să ne doneze o chitară Yamaha; cu ajutorul celor de la REF au contactat headlinerii festivalului, astfel încât aceștia, punându-și semnăturile pe chitară, să crească valoarea acesteia și, ulterior, aceasta să fie scoasă la licitație. Aproape toți headlinerii au fost bucuroși să ajute, lucru care se și vede clar prin multitudinea de semnături de pe chitară.

Ce se întâmplă cu Rockstadt Extreme Fest în 2026?

Anul acesta s-a încheiat era Râșnov, în condițiile în care, din 2026, festivalul se va muta la Ghimbav unde, deși nu vei mai avea parte de peisajul absolut senzațional de la poalele cetății, va fi considerabil mai mult loc pentru a da festivalului voie să crească atât cât merită. Un avantaj va fi sigur proximitatea de Brașov, în cazul în care îți găsești cazare pe acolo, dar și o parcare generoasă care să-i găzduiască pe cei care nu suferă neapărat dacă nu beau o bere.

Un fel de „atât a fost?”

Poate că vrei să știi că, pentru ediția de la anul, s-au anunțat deja o serie de trupe care să „mulțumescă pe toată lumea”, între care: Lamb of God, Helloween, Godsmack, In Flames, Accept, In Extremo, Nevermore, Nothing More, Perturbator, Alcest, Igorrr, Thy Art Is Murder, Deicide, Decapitated, Orbit Culture, Municipal Waste, Signs of the Swarm, Bleed from Within, Of Mice and Men, Cryptopsy, Northlane, Vended, Immolation, Fit for an Autopsy, Death Angel și Tribulation – iar asta cel puțin deocamdată.

Ediția din 2025 s-a încheiat, așa cum era de așteptat, în lacrimi de nostalgie pentru despărțirea de Râșnov. Evident, momentul nu avea cum să fie sărbătorit mai frumos decât cu un foc de artificii pe melodia „See You On The Other Side”, a lui Ozzy Osbourne. Ozzy n-a plecat, doar s-a transformat – valabil și pentru REF, chiar dacă în alt sens.

Ne vedem la anul, Rockstadt!