Ultima piesă Beatles, Now and Then, între nostalgie și realitate modernă
Nostalgia se instalează intens odată lansarea ultimei piese Beatles, Now and Then, prezentată chiar astfel, drept ultima lor melodie împreună. Cântecul a fost lansat ieri, 2 noiembrie, iar în primele cinci ore a fost vizualizat de peste 3 milioane de persoane pe canalul oficial de Youtube al, adunând peste 20.500 de comentarii si peste 300.000 de aprecieri – și totul se desfășoară în continuare.
Melodia Now and Then este o baladă rock psihedelică, începută de John Lennon prin 1977, într-un demo solo la pian, dar lasată neterminată. Soția văduvă a lui Lennon, Yoko Ono, le-a dat piesa foștilor colegi de trupă prin anii 1990, însă George Harrison a apreciat-o ca fiind înfiorătoare, drept pentru care a fost lăsată „la sertar”, deși Paul McCartney ar fi dorit o continuare, cumva.
Now and Then, un cântec Beatles încărcat de melancolie
În descrierea melodiei depe canalul Youtube al Beatles, se menționează următoarele detalii, într-o notă plină de nostalgie:
„Călătoria plină de evenimente a piesei Now and Then a avut loc pe parcursul a cinci decenii și este produsul conversațiilor și colaborărilor dintre cei patru Beatles, care continuă până în prezent. Demo-ul John Lennon, mult mitologizat, a fost lucrat pentru prima dată în februarie 1995 de Paul, George și Ringo, ca parte a proiectului The Beatles Anthology, dar a rămas neterminat, parțial din cauza provocărilor tehnologice imposibile ce ar fi implicat prelucrarea înregistrării vocale a lui John din anii 1970. Timp de ani de zile părea că piesa nu ar putea fi niciodată finalizată. Dar în 2022 a fost o lovitură de serendipitate. Un sistem software dezvoltat de Peter Jackson și echipa sa, folosit în producția serialului documentar Get Back, a deschis în sfârșit calea pentru decuplarea vocii lui John de partea de pian demo-ului. Astfel, înregistrarea originală a putut readusă la viață și prelucrată având contribuția tuturor celor patru membri Beatles. Această poveste remarcabilă de arheologie muzicală reflectă curiozitatea creativă nesfârșită a Beatles și o împărtășire a fascinației pentru tehnologie. Melodia marchează finalizarea ultimei înregistrări pe care John, Paul și George și Ringo ajung să o facă împreună și sărbătorește moștenirea celei mai importante și influente trupe din istoria muzicii.”
Evident că piesa Now an Then este plină de melancolie din mai multe puncte de vedere. Prin povestea sa inedită, beneficiind de o lansare la 53 de ani de la destrămarea trupei și la 43 de ani de la asasinarea lui Jonh Lennon de către Mark David Chapman, care se află în conituare închis, în statul New York. Prin contribuția ultimilor doi membri Beatles în viață, Paul McCartney de 81 de ani și Ringo Starr de 83 de ani. Prin însăși linia sa melodică și mesajul emoționant. Nu în ultimul rând, prin valoarea de a fi ultima piesă posibil a fi lansată de o trupă atât de iubită, de influentă și de longevivă în inimile fanilor.
Piesa Now and Then completează proiectul Antologia Beatles
Now and Then face parte din proiectul The Beatles Anthology (Antologia Beatles), care conține un documentar, două albume de muzică și o carte despre istoria formației. La toate acestea au contribuit toți ceilalți trei membri Beatles: Paul McCartney, George Harrison și Ringo Starr, John Lennon apărând prin materiale de arhivă. Antologia mai cuprinde și piesele Free as a Bird și Real Love, care au aceeași proveniență ca actuala Now and Then, fiind donate de Yoko Ono membrilor în viață ale formației Beatles.
O melodie artificială, dar plină de emoții reale
Posibilitatea utilizării tehnologiei AI în Now and Then i se datorează lui Peter Jackson, regizor și producător al serialului documentar The Beatles: Get Back, lansat în 2021 și difuzat exclusiv pe Disney Plus. Prin folosirea inteligenței artificiale, Jackson a reușit separarea vocilor din înregistrări de sunetul de fundal, practic izolând astfel vocea lui John Lennon. Anul trecut, melodia Now and Then a putut fi terminată prin contribuția lui Paul McCartney, Ringo Starr, a co-producătorul Giles Martin și altor membrii ai echipei lor, ajungând la performanța tehnologică de a evidenția vocea originală a lui Lennon și acordurile de chitară ale lui Harrison din 1994. Este o piesă începută acum mai bine de 50 de ani și finalizată în etape, printr-o reușită surprinzătoare și tristă, în același timp.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2023/11/beatles-now-and-then-800x427.jpg)