Domnitorul român care a „inventat” „Șef sub acoperire”: de ce se deghiza Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I) s-a născut la 20 martie 1820, în Bârlad, Moldova și a decedat pe data de 15 mai 1873, în Heidelberg, Germania. A fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Prin alegerea sa ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859, a fost înfăptuită Unirea celor două principate.

Domnia lui Cuza Vodă a fost caracterizată de o nerăbdătoare dorință de a ajunge din urmă Occidentul, dar efortul domnului și al sprijinitorilor săi întâmpină rezistența forțelor conservatoare și a inerțiilor colective. Mai grav, el stă sub semnul provizoratului, căci domnia lui Cuza este percepută ca pasageră; țara a vrut un domn străin, l-a acceptat însă pe cel autohton, dar n-a renunțat la vechea doleanță; în așteptarea contextului prielnic, ea îngăduie un provizorat.

Ales domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea Unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană (Imperiul Otoman) și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea Unirii Principatelor Române prin înfăptuirea unității constituționale și administrative. Aceasta s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format statul român unitar modern, adoptând oficial numele de România, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.

Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet. A refuzat să facă declarații: „Vă doresc o zi bună!”

Secretul pentru cel mai bun pilaf de post. Ce ingredient special să adaugi ca să iasă mult mai gustos

În anul 1866, o largă coaliție a partidelor vremii, cunoscută sub denumirea de Monstruoasa Coaliție din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, l-au forțat pe Alexandru Ioan Cuza să abdice.

De ce se deghiza domnitorul Alexandru Ioan Cuza

Devenind domnitor, Cuza a obtinut, prin demersurile sale, recunoașterea Unirii din partea marilor puteri. Puțini sunt cei care știu însă că, pe lângă documentele istorice despre domnitor, există și cărți de anecdote.

În cartea lui D. Teleor, „Anecdote din viața lui Cuza-Voda”, sunt scrise texte ce explică mai bine viața lui Cuza, felul lui de a fi. În volum se spune: „Cuza Vodă avea obiceiul de a ieși foarte des ziua și chiar noaptea deghizat cum i se părea mai bine, și se plimba prin oraș singur sau cu vreun prieten, deghizat și el. De multe ori intra în cârciumi și bea cu oamenii de rând, cerând cu insistență să i se dea vinul cu ocaua lui Cuza.

Într-o zi, trecând pe lângă o santinelă, se oprește pe loc și înfiripă următorul dialog cu soldatul care mânca o ridiche cu pâine:

• Cuza: Mă cunoști?
• Soldatul: Nu, domnule
• Cuza: Sunt și eu în armată
• Soldatul: Bucătar?
• Cuza: Nu, mai mare
• Soldatul: Căprar?
• Cuza: Nu, mai mare
• Soldatul: Sergent?
• Cuza: Mai mare
• Soldatul: Sublocotenent?
• Cuza: Sunt mai mare!
• Soldatul: Căpitan?
• Cuza: Mai sus ceva
• Soldatul: Maior?
• Cuza: Mai mare
• Soldatul: Colonel?
• Cuza: Și mai mare
• Soldatul: General?
• Cuza: Și mai mare, baiete
• Soldatul: Aoleo, n-oi fi Vodă-Cuza?
• Cuza: Chiar el

Soldatul: Dacă e așa, să-mi ții pâinea și ridichea ca să-ți prezint arma”.

Elena Ro­setti-Solescu (1825-1909) era un ales suflet de femeie ­sortit să-şi trăiască destinul ală­turi de ­domnitorul Alexandru Ioan Cuza. I-a fost soție, dar lucrurile s-au complicat.

Cuza a fost și infidel, deși puțină lume știe latura aceasta a domnitorului. Astfel, când Cuza a fost numit pârcălab la Galaţi, în 1852, au apărut primele neînţelegeri în căsnicia cu Elena Ro­setti-Solescu. Numeroasele sale infidelităţi au devenit subiect de bârfe, ajunse şi la urechile mamei Elenei.

„Nu aş fi crezut niciodată că soacra mea va îngădui cuiva să vorbească despre mine nemernicii în prezenţa ei. Ah! Cât este de incalificabilă o anumită lume. Mizerie şi iar mize­rie! Toate acestea nu merită căs­catul unui somnoros”, scria Alexandru Ioan Cuza într-o scrisoare trimisă în 1852 cumnatului său din Ga­laţi (cf. Lucia Borş – „Doamna Elena Cuza”).

Cu cât Cuza  devenea mai popular, cu atât se bucura mai mult de aprecierea femeilor. „Iubea sexul frumos”, spunea Dimi­trie Bolintineanu.

Se zvonește că în saloanele Palatului din Iaşi în­cepuse a se arăta regulat de câte ori se afla şi Alexandru Cuza fru­moa­sa văduvă, Principesa Maria Efrem Ob­re­no­vici, mama viitorului Princi­pe al Serbiei, Milan, şi fiica cea mai mare a antiunionistului înfocat ce fusese Cos­tin Catargi” (Lucia Borş – „Doamna Elena Cuza”). Mai tânără cu zece ani decât soţia principelui Cuza, Ma­ria Obrenovici a reuşit să-l seducă pe Cuza, din 1860 destinul ei intersec­tându-se cu cel al lui Cuza.