Ce era, de fapt, ocaua lui Cuza. Domnul Principatelor Române se deghiza în ţăran pentru a umbla prin pieţe

Mulți români au auzit, cel puțin o dată, expresia „a umbla cu ocaua mică” sau „prins cu ocaua mică”, însă puțini știu că povestea apariției sale este legată de unul dintre cei mai importanți domnitori ai țării. Ce era, de fapt, ocaua lui Cuza. Legenda spune că domnul Principatelor Române se deghiza în țăran și umbla prin piețe.

Ce este ocaua lui Cuza

Este una dintre cele mai vechi și populare expresii, folosită de generație după generație. „A umbla cu ocaua mică” înseamnă, de fapt, „a înșela”, „a păcăli”, „a escroca”. Cu toate că, cel mai probabil, nu există român care să nu o fi auzit cel puțin o dată în viață, foarte puțini sunt cei care știu cum a apărut și ce legătură are cu unul dintre cei mai importanți domnitori ai țării.

Ocaua lui Cuza este o unitate de măsură ce era folosită pentru lichide și greutăți și care a fost introdusă, prin lege, în seolul al XIX-lea. Avea șapte submultipli, ce măsoară de la 200 până la 4. Fiecare dintre submultipli avea inscripţionat, pe fundul său, gramajul.

Elena Cârstea, de nerecunoscut la 63 de ani. Cum arată acum, la 17 ani de când s-a mutat în America

5 ani fără Cristina Țopescu. Care a fost ultimul mesaj postat de jurnalistă, înainte să moară

Diana Șoșoacă, slabă, îmbrăcată elegant! Imaginile pe care le-ai ratat! FOTO

Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien

În 1864, mai multe unități de măsură au fost impuse de domnul Principatelor Române prin legea pentru adoptarea sistemului metric de măsuri şi greutăţi. Este vorba despre ocaua, metrul etalon, stânjenul, pogonul.

Metrul etalon era realizat din alamă cu gradaţia aplicată pe o bandă de argint și inscripția: „Metru etalon. Principatele Unite Române”.

Citește și: Ce semnificație are ziua de 24 ianuarie. Lucruri mai puțin cunoscute despre Mica Unire

„Cuza-Vodă obișnuia adesea să se îmbrace ca un om de rând și să se amestece prin norod”

Dumitru Almaș, prozator, istoric, scriitor, publicist și profesor universitar, a scris una dintre cele mai cunoscute povestriri despre ocaua lui Cuza.

Domnitorul ar fi obișnuit să se deghizeze adesea în țăran și să se plimbe prin piețe și târguri, dornic să verifice dacă negustorii erau cinstiți.

„Cuza-Vodă obișnuia adesea să se îmbrace ca un om de rând și să se amestece prin norod. Dorea să afle el însuși cum trăiesc cei mulți. Așa, într-o zi, și-a pus căciulă și suman țărănesc, a luat două puțini cu lapte acru și s-a dus în târg la Galați. Pesemne, aflase maria-să că unii negustori nu foloseau ocaua cea mare, așa cum hotărâse o lege din acea vreme, și căreia poporul îi spunea Ocaua lui Cuza. A căutat, deci, țăranul să vândă laptele la un băcan, despre care se spunea că n-ar fi tocmai-tocmai cinstit și că vinde cu ocaua mică, iar nimeni nu-l putea prinde cu înșelăciunea.

– Jupâne negustor, nu-ți iau bani, s-a tocmit țăranul, ci ne învoim că la șase ocale de lapte să-mi dai o oca de untdelemn.

– Bine, a primit negustorul, clipind șmecher din ochi.

A luat de pe tejghea ocaua mare, ocaua lui Cuza, și-a măsurat laptele: douăzeci și patru de ocale. A socotit că trebuie să plătească, în schimb, patru ocale de untdelemn.

– Caută să-mi măsori drept, cu aceeași oca, a stăruit țăranul.

Nu se poate, că-i plină de lapte. Îți măsor cu asta! Și a scos de sub tejghea altă oca.

– Păi, ocaua asta-i mai mică, a zis țăranul.

Ce te pricepi tu, nepricopsitule! Ocaua-i oca și gata!

Atunci, țăranul a scos căciulă din cap, a lepădat sumanul și s-a arătat în tunică albastră, cu epoleți auriți, că un domnitor. Neguțătorul a înlemnit. De multă uimire a scăpat ocaua din mâna.

– Ei, negustorule, mai zici și-acum că nu te-am prins cu ocaua mică?

– Nu mai zic, Maria-Ta! … Iertare, milă prea bunule …

Cuza-Vodă a poruncit să-i lege de gât cele două ocale și să-l poarte pe uliți, să afle lumea că a căutat să însele cumpărătorii.

-Să ridice ocalele pe rând, să le arate lumii și să spună tare cu care va vinde și cu care n-are să mai vândă de-aici încolo.

Străjuit de slujitori domnești, neguțătorul mergea pe uliți, ridică ocaua mică și strigă cât îi ținea gură:

– Cu asta, nu!

Apoi, ridică ocaua mare și strigă și mai tare:

– Cu asta, da!

Și așa l-au plimbat slujitorii domnești prin tot târgul: Cu asta, nu! … Cu asta, da! … Și i-a fost de ajuns această plimbare că să se facă om cinstit“

Citește și: Câte imnuri a avut România, de fapt. Detalii pe care sigur nu le știai