Revolut, victima unui furt de 20 de milioane de dolari: toți clienții trebuie să știe ”trucul” folosit de hackeri
Nu mai puțin de 2,8 milioane de români au cont pe Revolut, iar clienții au foarte mare încredere în serviciile băncii digitale, în modul facil în care se efectuează transferurile. Din păcate, la fel ca băncile tradiționale, nici Revolut nu este perfect.
Nu mai puțin de 20 de milioane de dolari au fost furați din visteria Revolut din cauza unei vulnerabilități la sistemul de plăți al băncii. Banii au fost sustrași din SUA pe parcursul mai multor luni din 2023, înainte ca gigantul bancar să închidă breșa, conform datelor obținute de Financial Times, citate de Economedia.ro.
Este important de reținut că evenimentul nu a făcut încă subiectul unui comunicat oficial din partea companiei, până la momentul redactării acestui material. Un lucru este însă sigur, va pune și mai multă presiune pe instituția bancară care, în această perioadă, încearcă să obțină o licență în Marea Britanie, după mai multe demisii din conducere și un audit din partea BDO din luna martie. Este important de reținut că finalitatea acelui raport nu foarte favorabil a făcut ulterior subiectul unui proces intentat de avocații Revolut, conform Tokenist.
Cum s-a făcut furtul de 20 de milioane de dolari de la Revolut
Problema care a facilitat extragerea sumelor a plecat de la diferențele dintre sistemele de plată europene și americane. Ideea este că, ”acea fereastră” de timp, când tranzacțiile erau refuzate, Revolut ajungea să ramburseze eronat banii în conturi din fonduri proprii, potrivit a trei persoane apropiate de subiect.
Un pic trist este că primele instanței ale acelui tip de fraudă au apărut ocazional încă de la sfârșitul lui 2021, dar grupurile organizate au profitat de respectiva breșă de securitate la începutul lui 2022, încurajând persoanele să încerce să facă achiziții costisitoare care urmau să fie refuzate. Fondurile au fost apoi încasate prin intermediul bancomatelor. Sistemele Revolut nu au reușit să detecteze frauda în masă, iar problema a ieșit la iveală atunci când o bancă parteneră din SUA a notificat fintech-ul că deținea mai puțin numerar decât se aștepta, au declarat surse pentru Financial Times
În al doilea trimestru al anului trecut, problema tehnică a fost remediat de către inginerii Revolut, după ce filiala din SUA a băncii a solicitat mai multe injecții de numerar din partea companiei mamă. Este important de reținut că o parte din cele aproximativ 23 de milioane de dolari dispărute au fost recuperate prin urmărirea unor dintre cei care au luat fondurile. Chiar și așa, pierderea netă confirmată de surse pentru New York Times a fost de aproximativ 20 de milioane de dolari, echivalentul a aproape două treimi din profitul anul pe 2021.