15 iun. 2023 | 14:24

Protest al angajaților din Sănătate care amenință cu greva generală, în timp ce în Parlament se votează noul Guvern

ULTIMA ORĂ
Protest al angajaților din Sănătate care amenință cu greva generală, în timp ce în Parlament se votează noul Guvern

Angajaţii din Sănătate protestează, joi, în fața mai multor spitale din țară, solicitând majorări salariale pentru personalul mediu şi majorarea tarifului pentru gărzile suplimentare efectuate de medici în spitalele publice. O grevă de avertisment ar urma să aibă loc pe 27 iunie a anunțat Federația Solidaritatea Sanitară.

Proteste în spitalele din țară. În Parlament se votează Guvernul

Angajații din Sănătate cer salarii de bază la nivelul anului 2022 pentru tot personalul angajat în spital și creșterea sumelor acordate pentru plata zilelor de sâmbătă și a celor de sărbătoare lucrate.

De asemenea, protestatarii cer creșterea de urgență a sporului pentru turele de noapte și o plată decentă a orelor suplimentare efectuate.

Pentru orele suplimentare și zilele de sărbătoare, angajații nu au mai beneficiat de majorări din anul 2017.

Sunt proteste în marile orașe din țară: București, Cluj, Botoșani, Tulcea, dar și în alte zone. Protestul se desfășoară fără întreruperea activității unităților, fiind un semnal de avertizare prealabilă a guvernanților privind riscul declanșării grevei generale adresat politicienilor care tocmai vor fi (re)instalați la putere.

Organizația sindicala Federației „Solidaritatea Sanitară” a anunțat că a făcut obiectul unui atac informatic.

“Astăzi, 14 iunie 2023, infrastructura IT a Federației “Solidaritatea Sanitară” a făcut obiectul unui atac informatic. Ținta principală a fost sistemul informatic destinat coordonării acțiunilor de protest. Măsurile de securitate preinstalate au determinat oprirea sistemelor timp de 11 minute, până la neutralizarea atacului”, a transmis Federația.