Legătura dintre The Last of Us, Keanu Reeves și știință: ce concluzie au tras cercetătorii
S-a descoperit că un produs natural venit de la anumite bacterii din regnul Pseudomonas are proprietăți antimicrobiene. Substanțele, numite keanumycin, s-au dovedit într-un nou studiu a fi eficiente împotriva ciupercilor care provoacă boli atât la plante, cât și la oameni.
Creșterea rezistenței antimicrobiene înseamnă că este nevoie urgentă de a găsi noi modalități de combatere a agenților patogeni microbieni.
Auzim adesea despre rezistența la antibiotice, iar infecțiile fungice reprezintă, de asemenea, o amenințare din ce în ce mai mare pentru sănătatea umană, și nu numai pentru potențialul lor legat de „zombificare”.
În plus, agenții patogeni fungici sunt o cauză majoră a pierderilor de culturi de plante.
Autorii noului studiuau lucrat multă vreme cu bacteriile Pseudomonas, deoarece se știa că acestea sunt toxice pentru anumite amibe. Cercetătorii au reușit să izoleze unul dintre grupurile de produse naturale responsabile pentru această toxicitate.
Cum i-a inspirat Keanu Reeves pe oamenii de știință
Aceste lipopeptide, recent descoperite, sunt ucigași atât de eficienți, încât un singur nume părea potrivit: keanumycin, inspirat, desigur, de Keanu Reeves, mai exact de rolul său din John Wick.
„Teoretic, supernatantul care conține keanumycin din culturile Pseudomonas ar putea fi folosit direct pentru plante”, a declarat unul dintre oamenii de știință.
Este, de asemenea, biodegradabil, deci are acreditări de mediu excelente.
C. albicans a fost trecut recent pe o listă de agenți patogeni fungici „prioritar critici”, compilată de Organizația Mondială a Sănătății.
Practic, vorbim despre ciuperca responsabilă pentru afte, o infecție comună care afectează adesea gura, gâtul sau organele genitale. La unii pacienți, în special cei cu sistem imunitar slab, C. albicans poate provoca o infecție sistemică gravă și uneori fatală.
Infecțiile fungice cauzează aproximativ 1,7 milioane de decese în fiecare an.
Cu puține medicamente care vizează în mod specific ciupercile disponibile, keanumycin poate fi un bun punct de plecare pentru dezvoltarea unor tratamente noi, atât de necesare omului.
În cazul unui scenariu de genul The Last of Us, un astfel de tratament ar putea să ne ajute să scăpăm de o tragedie mondială.