Draga Olteanu Matei, „draga” României: „Coana Chirița” nu și-a mai revenit niciodată după moartea soțului ei

ACTUALITATE
Draga Olteanu Matei, „draga” României: „Coana Chirița” nu și-a mai revenit niciodată după moartea soțului ei
28 oct. 2022 | 16:56

Draga Olteanu Matei este, fără niciun dubiu, una dintre cele mai îndrăgite actrițe din România, din toate timpurile.

Timp de decenii, artista a bucurat generații întregi de români, atât pe scenele de teatru, cât și în filme extrem de apreciate la noi în țară.

Draga Olteanu Matei actrita - Coana Chirita 1

Draga Olteanu Matei în rolul Chiriței

Draga Olteanu Matei, o carieră de film și teatru de-a dreptul impresionantă

Marea actriță Draga Olteanu Matei se năștea în data de 24 octombrie 1933, în Capitală. Ea a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, în 1956, iar în același an, în luna septembrie, deja debuta în piesa Ziariștii, scrisă de Alexandru Mirodan.

Evident, începând cu acel moment, nimic nu s-a mai pus în calea succesului simpaticei actrițe, ajungând, de-a lungul timpului, să joace în nenumărate piese de teatru, printre care Coana Chirița, de Vasile Alecsandri, pentru care, ulterior, a scris și un scenariu de film în două serii: Coana Chirița (1986) și Chirița la Iași (1987). De asemenea, a jucat în Gaițele de Kiritescu (1977), Căruța cu paie, de Mircea Ștefănescu, Hagi Tudose, de Barbu Ștefănescu Delavrancea, Domnișoara Nastasia, de G.M. Zamfirescu, Pisica în noaptea de Anul Nou, de D.R. Popescu, Autorul e în sală, de Ion Băieșu. Cu toate astea, atunci când era întrebată, artista spunea că parcursul nu i-a fost ușor deloc.

Mai mult, ea a jucat și în nenumărate filme, după cum urmează: Telegrame (1960), S-a furat o bombă (1962), Un surâs în plină vară (1964), Răscoala (1966), Răpirea fecioarelor (1968), Răzbunarea haiducilor (1968), Astă seară dansăm în familie (1972), Frații Jderi (1974), Ilustrate cu flori de câmp (1975), Toamna bobocilor (1975), Bunicul și doi delincvenți minori (1976), Serenadă pentru etajul XII (1976), Iarna bobocilor (1977), Acțiunea „Autobuzul” (1978), Eu, tu, și… Ovidiu (1978), Nea Mărin miliardar (1979), Dumbrava minunată (1980), Iancu Jianu zapciul (1981), Iancu Jianu haiducul (1981), Buletin de București (1983), Căsătorie cu repetiție (1985), Cucoana Chirița (1987), Chirița în Iași (1988), Pistruiatul (1973).

Draga Olteanu Matei s-a ocupat, de asemenea, și de scenarii de film, fiind „responsabilă” de cele ale următoarelor pelicule a semnat și scenariul unor pelicule: Patima (1975), Dumbrava minunată (1980), Cucoana Chirița (1987) și Chirița în Iași (1988).

„Mi s-a cerut să mimez o întâmplare tristă. Am putut să plâng cu lacrimi adevărate pentru că mi-am amintit că eram îndrăgostită de un fotbalist extremă dreapta, care nu se uita la mine. Uimită, comisia mi-a cerut să râd. Nu mi-a reuşit pentru că nu aveam nici un motiv, eu eram amărâtă de eşecul în dragoste. Din 1.700 de candidaţi au fost admişi 14, printre care Amza Pellea şi cu mine, iar la sfârşitul anului I am rămas doar 4. Am intrat uşor în lumea teatrului, după aceea i-am cunoscut greutăţile.

Luminile strălucitoare ale rampei sunt ademenitoare pentru cine nu a mâncat această pâine. Este o muncă sisifică, continuă, aspră chiar. Foarte mulţi cred că dacă ai talent eşti imediat şi o vedetă. Unii cred că textul se învaţă de la sine, personajul pe care îl cauţi în labirintul gîndurilor devine al tău îmbrăcând costumul de scenă. Ce mai, e o distracţie să te transformi într-o seară într-un personaj, într-alta… într-altul. De la distanţă, unghiurile se modifică. Şi nu de puţine ori după premiera, muncită uneori şi un an, citeşti în ziare că ai interpretat sub posibilităţi, că ai trecut pe lângă o mare creaţie, că n-ai înţeles viaţa tumultuoasă a personajului”, povestea, în 1989, Draga Olteanu Matei într-un interviu acordat pentru revista Flacăra.

Amza Pellea și Draga Olteanu Matei în filmul ”Nea Mărin Miliardar”

Amza Pellea și Draga Olteanu Matei în filmul ”Nea Mărin Miliardar” (Foto: Studiourile Buftea)

A fost căsătorită de trei ori, însă moartea celui de-al treilea soț a devastat-o

Draga Olteanu Matei a fost căsătorită de trei ori, însă decesul ultimului său soț avea să-i provoace o suferință teribilă. „Sunt supărată. Supărarea asta nu va trece niciodată. O să moară odată cu mine. Vă spun sincer că aș fi preferat să mor și eu odată cu el. Dacă există o mare dragoste, cum am trăit eu, ți se pare că nimic nu mai are rost. 44 de ani am fost foarte fericiți. Nu a existat niciun secret al longevității. Există oameni deștepți și oameni tâmpiți”, declara actrița.

„Oamenii deștepți se înțeleg bine între ei până la bătrânețe, își descoperă unul altuia motive de admirație, lucrurile se încheagă în așa manieră încât unul fără celălalt nu poate să facă nimic. Asta e dragostea profundă care începe din tinerețe cu atracția fizică și se continuă cu iubirea. Ajungi să îl iubești pe celălalt cu toată fiinţa ta, respiri odată cu el, plângi odată cu el, râzi odată cu el… Aşa a fost viața noastră”, pomai spunea Draga Olteanu Matei, potrivit Click.ro.

Cei doi se căsătorit în anul 1968, iar în 2014, Ion Matei se stingea.

La rândul ei, Draga Olteanu Matei s-a stins în anul 2020, la vârsta de 87 de ani.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele