29 oct. 2022 | 08:55

REVIEW Devil in Ohio – miniseria Netflix care îți arată că adevărații demoni sunt tot oamenii

ACTUALITATE
REVIEW Devil in Ohio - miniseria Netflix care îți arată că adevărații demoni sunt tot oamenii

Devil in Ohio este numele uneia dintre cele mai recente miniserii pe care le poți vedea pe Netflix, în această perioadă.

De altfel, cum Halloween-ul ne bate la ușă, se poate spune că serialul este întocmai potrivit acestei perioade, mai ales dacă vrei să dârdâi de frică (sau de frig, dacă ești din București) sub pătură, în fața televizorului.

Devil in Ohio, o serie pe care trebuie să o vezi dacă vrei să înțelegi mai multe despre cultele relioase

Desigur, există o sumedenie de filme și seriale care tratează subiectul cultelor religioase, multe dintre ele având casă chiar pe Netflix. Chiar și așa, se poate spune că Devil in Ohio este unul dintre cele mai bune, de vreme ce amestecă viața de zi cu zi, cea pe care, cel mai probabil, o ai și tu, cu realitatea cruntă pe care, evident, nu o vezi.

„Tu nici nu știi ce viață bună ai”, poate fi auzită, la un moment dat, Mae spunând. Pentru a înțelege mai bine contextul, îți voi spune că Mae este o fată dintr-o familie ce locuiește într-o comunitate care se închină Diavolului. Ea reușește, în ultima clipă, să scape din mâinile părinților ei care voiau să o sacrifice în numele celui pe care îl slăvesc.

Ajunsă „în civilizație”, este găzduită de familia medicului care a tratat-o și, încet-încet, reușește să se integreze, dorindu-și foarte mult să devină un membru cu „acte în regulă”.

Totuși, de remarcat că, deși vorbim despre o miniserie (Netflix și IMDB o notează ca atare), Devil in Ohio lasă loc „interpretări”, la sfârșit. Cu alte cuvinte, îți dă impresia unei ușițe care este lăsată deschisă spre o eventuală continuare, cândva, undeva.

Dacă asta se va întâmpla, rămâne de văzut.

În cazul în care ți-am atras atenția, Devil in Ohio poate fi văzut integral pe Netflix, așa cum menționam anterior.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele