Antoine de Saint-Exupery spunea, la un moment dat, următoarele cuvinte: „Istoria ne arată că din istorie nu învățăm nimic”. O realitate pe care o vedem desfășurându-se în fața ochilor noștri chiar și acum, în 2022.
Cu alte cuvinte, dacă nu suntem atenți, suntem condamnați să repetăm istoria, iar asta s-ar putea să ne doară.
Acum aproape 100 de ani, mai exact în 1924, Corneliu Zelea Codreanu deschidea prima tabără de muncă din Europa. Făcea asta la Iași, mai exact la Râpa Galbenă, iar la scurt timp, în același ani, se logodea cu Elena Ilinoiu, cu care era deja prieten de ceva vreme. Cei doi urmau să aibă parte de o nuntă așa cum nu se mai văzuse în țară, la oamenii de rând.
Ziarele vremii relatează că la nunta lor au participat aproape 100.000 de oameni.
Ne întoarcem în prezent și ne amintim de George Simion, „căpetenia” partidului AUR, cel care, în cursul zilei de mâine, se va căsători cu Ilinca.
Așa cum menționam anterior, Corneliu Zelea Codreanu a fost liderul legionarilor, supușii lsăi numindu-l „Căpitanul”, în ciuda faptului că nu deținea niciun onor militar.
„Căpitanul” conducea Legiunea Arhanghelul Mihail, o grupare care se ascundea sub mantaua bunelor intenții și la care au aderat, de-a lungul timpului, studenți, preoți, dar și oameni politici cunoscuți ai vremii.
Neoficial, Zelea Codreanu îi aprecia pe Adolf Hitler și pe Benito Mussolini, fiind, de asemenea, un antisemit convins, dar și un aprig dușman al bolșevicilor. În mod oficial, bărbatul se autointitula iubitor de ortodoxie și de țară (un fel de naționalism exacerbat), doctrina sa politică încadrându-se, fără urmă de îndoială, în partea de dreaptă extremă a eșichierului.
A plănuit asasinate, a fost încadrat greșit, din punct de vedere juridic și a fost achitat. În mod evident, acest „noroc” i-a dat curaj să meargă mai departe, astfel că și-a continuat planurile, devenind parlamentar. Aproape în paralel, partidul său ajungea pe locul al treilea în preferințele românilor. Într-un final, reușea ca, prin interpuși, să-l asasineze pe liberalul Ion Gheorghe Duca pe peronul gării din Sinaia.
„Căpitanul” n-ar fi fost un orator desăvârșit, însă simpla sa prezență reușea să impresioneze, fiind adesea văzut pe un cal alb, îmbrăcat în port național, încercând să mimeze, într-o oarecare măsură, mitul salvatorului.
Revenind la „nunta secolului trecut”, istoria relateaz că, la petrecerea de căsătorie a lui Corneliu Zelea Codreanu cu Elena Ilinoiu s-a dat veste în țară că oricine va dori să petreacă alături de miri este bine-venit. Așa s-a și întâmplat: zeci de mii, poate chiar sute de mii de fete și băieți s-au costumat în portul național și au petrecut la nunta lor mai ceva ca la o adunare națională. O nuntă organizată pe câmp, în mijlocul atâtor susținători și mare ocazie de-a mai bifa procente de electorat.
„Nunta lui Codreanu s‑a desfăşurat la Crâng. Asistenţa era formată din câteva zeci de mii de persoane (între 80.000 şi 100.000). Corneliu Codreanu împreună cu tânăra sa soţie Elena şi‑au făcut apariţia într‑un car tras de boi, bine decorat. Nunta era organizată în aer liber, era vară şi vreme foarte frumoasă“, confirma M. Dimitriu, martor ocular, potrivit Historia.ro.
Ne întoarcem în prezent, în 2022, an în care jumătatea mai gălăgioasă a AUR, George Simion, deputat în Parlamentul României, se căsătorește cu Ilinca, după ce presa a vuit o perioadă că pe viitoare lui consoartă ar chema-o, de fapt, Iulia.
Cea din urmă a negat că ar avea vreo legătură cu politicianul, așadar numele noii mirese a ieșit la iveală abia recent. Pesemne că Simion este atât de discret cu viața privată încât nici cel mai abil jurnalist de investigații n-a reușit să afle la timp adevăratul nume al logodnicei, am putea crede. În lipsă de probe, nici nu încercăm să demontăm această ipoteză.
Simion se căsătorește mâine, 27 august 2022, în localitatea vâlceană Măciuca, la un resort de lux, însă echipat cu câmpul corespunzător care să-i cuprindă pe toți cei care vor să ia parte la ceremonie, dar și la petrecerea de după.
Parcă ne amintește, totuși, de ceva.
Înainte de asta, Simion a avut grijă să le spună tuturor celor care vor să vină la nunta sa că pot să o facă, dacă se înscriu pe listă. „Aștept toți romanii să se bucure alături de mine. Cea mai mare bucurie pentru mine e dacă veți fi prezenți. Să veniți în cămasă populară!”, le transmitea, la un moment dat, liderul AUR susținătorilor săi, în speranța că va strânge 10.000 de nuntași.
Săptămâni mai târziu revenea cu un mesaj în care spunea „Cine vrea sâmbătă să fie cu noi, de la mic la mare, poate veni. Cine nu, nu văd rostul pentru a ne urî între noi”.
Nu înainte de a-și publica pe Facebook lista de cumpărături, sugerând că vrea să achiziționeze alimente numai de la producători români.
Unul dintre răspunsuri avea să vină chiar de la prietena sa, fosta videochatistă, ajunsă jurnalistă, Oana Lovin: „Dar ce mâncare tradițional românească faci tu cu ciuperci CHAMPIGNIONS, măi, Georgică, măi? De două luni nu faci nimic pentru țară, te ocupi de nuntă și tu nu ai nici măcar mâncarea? Cum o să conduci tu o țară când nu ești în stare să organizezi o nuntă? Și cum se face că tu nu ai deja o bază de date cu producători locali? Atâta nu ai putut face în 2 ani de zile? Adică tu nu ai contact cu niciun țăran, producător român? Deci specialiști pe agricultură AUR sunt inexistenți. Uite, ca să nu zici că-s fată rea, îl sun eu pe domn ministru Daea, de la Pesede, dumnealui îi știe pe toți, sigur te ajută” – semn că prietenia dintre cei doi nu mai este ce era.
Asemănările dintre cele două nunți sunt evidente și au fost observate și de alți colegi din presă. Lor, George Simion le-a transmis că singura asemănare dintre nunta sa și cea a lui Corneliu Zelea Codreanu este că uniunea religioasă se petrece între un bărbat și o femeie, reiterându-și gratuit, dacă mai era nevoie, opinia despre comunitatea LGBTQ+.
Asemănarea punctată de George Simion este una cât se poate de justă: ambii liderii politici sunt bărbați și amândoi se căsătoresc cu câte o femeie.
Cu toate astea, ambele nunți se petrec pe câmp și insistă pe „dress code”. Simion conduce AUR, Zelea Codreanu conducea legiunea.
Trebuie reamintit că partidul AUR are la bază, în străfundurile lui, Noua Dreaptă, descendenții moderni ai lui Corneliu Zelea Codreanu. În plus, nici istoricul de ultraș al liderului politic nu-l ajută prea mult în ecuație, de vreme ce, fără să generalizăm, trebuie să menționăm că Noua Dreaptă a fost mereu în strânsă legătură cu fenomenul care se petrece pe stadioane.
În spiritul corectitudinii va trebui să menționăm și câteva diferențe între cele două nunți. De vreme ce Zelea Codreanu s-a „scăldat” în aproape 100.000 de invitați, George Simion se arată modest și așteaptă numai 10.000. În plus, Simion plusează cu sistemul de intrare pe bază de brățară „de concert”, dar și pe existența rețelelor sociale care par să nu mai aibă niciun secret pentru el.
„Până acum am cheltuit propriu-zis 12.000 de euro. Am făcut o estimare cât e brânza de la domnul Gigi Becali, dar am cerut de la fiecare ce are. De la ciobanii de la Jina, de la Polovraci, de la Vaideeni am cerut berbecuți, că ei au oi, domnul Gigi are brânză și așa mai departe”, a spus George Simion.
În cele din urmă, unul este decedat, iar celălalt este încă tânăr și speră să câștige alegerile viitoare – și nu oricum, ci zdrobitor.