17 aug. 2022 | 11:02

Coreea de Nord a lansat două rachete. Sora dictatorului a amenințat cu o „ripostă mortală” contra Coreei de Sud

ULTIMA ORĂ
Coreea de Nord a lansat două rachete. Sora dictatorului a amenințat cu o „ripostă mortală” contra Coreei de Sud

Coreea de Nord a lansat două rachete de croazieră, în timp ce temerile legate de capacitatea sa nucleară cresc. Statul a lansat proiectilele din orașul Onchon, situat în vestul țării, potrivit unei surse militare sud-coreene.

Coreea de Nord, o nouă lansare de rachete după două luni

Sursa a adăugat că Washingtonul și Seulul analizează în prezent detaliile privind raza de acțiune a rachetelor, pe fondul temerilor că Pyongyang își dezvoltă un arsenal nuclear din ce în ce mai letal.

Lansările au avut loc la o zi după ce Seulul și Washingtonul au început patru zile de exerciții comune preliminare, pentru a se pregăti de antrenamentul pe teren real Freedom Shield, suspendat de multă vreme, care va avea loc între 22 august și 1 septembrie.

Cei doi aliați au redus exercițiile militare combinate în ultimii ani din cauza pandemiei de covid-19, dar și pentru a reduce tensiunile cu Nordul, care a acuzat în repetate rânduri că exercițiile că sunt, de fapt, o repetiție pentru invazie.

Între timp, Pentagonul a declarat marți că SUA, Coreea de Sud și Japonia au participat săptămâna trecută la un exercițiu de apărare împotriva rachetelor balistice în largul coastelor Hawaii – primele exerciții de acest fel din 2017. Între timp, relațiile dintre Seul și Tokyo au atins cel mai scăzut nivel din ultimii ani.

În timp ce Pyongyang nu a mai efectuat un test de rachetă de două luni, a luptat luni de zile împotriva unei epidemii de Covid-19 înainte de a declara victoria asupra virusului săptămâna trecută.

Kim Jong Un se pregătește pentru un posibil test nuclear

Cu toate acestea, Nordul a fost observat pregătindu-se pentru un posibil test nuclear, care ar fi primul său test din 2017.

Într-un comunicat de presă separat făcut joi de Coreea de Nord, sora liderului Kim Jong Un a acuzat că pliantele de propagandă din Coreea de Sud găsite în apropierea graniței că au provocat epidemia de coronavirus și a promis o „ripostă mortală” împotriva Sudului.

În ciuda acestor avertismente, președintele sud-coreean Yoon Suk-yeol a spus miercuri că este dispus să ofere un ajutor economic eșalonat Coreei de Nord, cu condiția ca aceasta să pună capăt dezvoltării de arme nucleare și să înceapă denuclearizarea.

La începutul săptămânii, experții au vorbit despre consecințele devastatoare ale unui ipotetic război nuclear între Rusia și SUA.

Predicțiile spun că ar fi provocată o foamete globală și ar muri aproximativ cinci miliarde de oameni.