Coco, cățelușa din Prey, adoptată de la un adăpost: mesajul emoționant publicat de asociația care a găzduit-o înainte să devină vedetă
Starului canin din Prey i s-a dedicat o postare emoționantă pe Facebook. Mesajul a venit din partea adăpostului pentru animale în care locuia în mod oficial, până să joace în acest film.
Prey este cea mai recentă intrare în franciza Predator și rulează pe Hulu încă din data de 5 august 2022.
De vreme ce Amber Midthunder și regizorului Dan Trachtenberg au fost îndelung lăudați, totuși, cea mai importantă vedetă din Prey pare a fi Sarii, câinele personajului Naru.
Sarii este întruchipat de un cățel pe nume Coco, iar rolul său nu a fost menit să capete atâta amploare (nu inițial, cel puțin), însă regizorul a declarat că vrea să testeze terenul și să vadă reacția publicului. Experiementul pare să fi funcționat, de vreme ce cățelul Coco a devenit la fel de popular în online ca Midthunder și Predator.
Coco (Sarii, din Prey), dovada vie că orice cățel poate fi o vedetă, dacă este iubit
În onoarea lui Coco, Fulton County Animal Services a scris un mesaj emoționant pe Facebook. Postarea subliniază că Coco nu are pregătire cinematografică și că a fost „rezidentă” a adăpostului, în trecut, ca mai apoi să fie adoptată de o familie special pentru a juca în noul filmul din seria Predator. Chiar dacă nu a fost antrenată, ea a cucerit inimile celor din distribuție, dar și pe cele ale spectatorilor, fără îndoială.
Prey este unul dintre multele filme care au folosit recent animale de la adăposturi, în loc de câini dresați special pentru asta. Detalii despre viața lui Coco, înainte de a fi adoptată pentru Prey, rămân necunoscute, însă nici nu mai contează asta, de vreme ce cățelul o duce foarte bine acum.
După succesul filmului Prey pe Hulu, este probabil ca, în curând, să fim martorii unei continuări. În mod evident, Coco va trebui să revină și într-o eventuală parte a doua, pentru a nu-și dezamăgi fanii.
Dacă ți-a plăcut de Sarii, în Prey, poate că acum înțelegi mai bine de ce un câine de rasă comună, dintr-un adăpost, poate să ofere la fel de multă iubire și împlinire ca oricare alt cățel, mult mai scump și mai dresat.