Ce ar trebui să știi, înainte de a închiria o mașină: lecții pe care le înveți după ce ești „ars” de câteva ori la buzunar
Închirierea unei mașini a devenit o formă din ce în ce mai practică și mai accesibilă de mobilitate, în contextul în care oamenii au nevoie de soluții rapide care să răspundă nevoilor lor de deplasare. Doar că, pe cât este de simplu, pe atât de, de fapt, de complicat să te pricepi la așa ceva. În rândurile care urmează vom face o trecere în revistă a celor mai importante lucruri de care e bine să ții cont, atunci când te folosești de astfel de servicii.
Iată la ce ar trebui să fii atent, atunci când închiriezi mașini în țară, dar și în străinătate, dacă pleci în vacanță, de exemplu:
Nu ai nevoie de bani foarte mulți
Trebuie să știi că parcurile de închiriat mașini s-au extins în toată țara, iar în alte state europene ele au devenit deja un mod de trai pentru oamenii de acolo sau pentru turiști.
Din acest motiv, pe fondul extinderii lor, serviciile au devenit accesibile. Nu ne mai aflăm în zorii anilor 2.000 când plăteai salariul pe o lună pentru a beneficia de o mașină timp de câteva zile. Bineînțeles, depinde de mașina pe care vrei s-o folosești!
Evident că prețul pentru un bolid cu sute de cai putere nu este egal cu cel perceput pentru o marcă autohtonă sau adresată clasei medii, dar important este că ai de unde alege și există oferte pentru absolut toate buzunarele!
Nu e 100% mașina ta
Mulți români care închiriază autovehicule consideră că, din moment ce au plătit pentru a o folosi, pot să se bucure de ea fix în maniera în care vor.
În fapt, închirierea are loc în baza unui contract care prevede termeni și condiții, drepturi și obligații pentru părțile implicate.
Trebuie să respecți contractul semnat sau în caz contrar vei fi nevoit să suporți consecințele care trebuie și ele prevăzute tot în contract! Prin urmare, nu poți răspunde sub altă formă decât cea prevăzută în contractul de închiriere.
Ce se întâmplă în cazul unui accident rutier
Firma de închirieri auto asigură autovehiculul cu poliță RCA sau CASCO, dar cel mai frecvent cu ambele forme, însă nu există nicio protecție instituită asupra răspunderii penale a șoferului vinovat.
Cu alte cuvinte, dacă ești vinovat de un accident rutier pentru că, de exemplu, ai consumat băuturi alcoolice înainte de a te urca la volanul mașinii închiriate, nu există formă de protecție care să te absolve de răspundere! Organele abilitate vor desfășura o anchetă, iar în baza a ceea ce stabilesc oamenii legii, vei fi tras la răspundere, indiferent de cine este proprietarul mașinii implicate.
Unele companii de închirieri auto percep tarife mai mari pentru șoferii tineri
La fel cum polițele RCA sunt mai scumpe pentru șoferii tineri, considerați a prezenta un risc mai mare de accidente rutiere, așa și unele companii de închirieri auto percep tarife mai mari tinerilor. De obicei, practica aceasta implică vârstele de până în 30 de ani, dar depinde de la un caz la altul.
Dacă ești într-o vacanță cu familia, de exemplu, n-ar fi rău să întrebi despre aceste tarife suplimentare și dacă ele există la respectiva companie, poate n-ar fi o idee rea să încheie contractul un membru al familiei care a depășit vârsta considerată critică de către respectivul parc auto.
Unele firme interzic utilizarea mașinilor lor pe drumurile neasfaltate
Mare atenție la prevederile contractuale. Unele companii interzic utilizarea mașinilor lor pe drumurile neasfaltate, ceea ce înseamnă că, dacă produci un accident pe astfel de drumuri, ai putea fi taxat suplimentar sau ai putea suporta alte consecințe financiare, în funcție de politicile companiei. Interesează-te dacă parcul auto respectiv impune această regulă și dacă da ai grijă să nu părăsești drumurile asfaltate, fiindcă nu știi niciodată când se poate întâmpla neprevăzutul!
Umple rezervorul înainte de a restitui mașina
Cele mai multe firme de închirieri auto solicită clienților să returneze mașina cu rezervorul plin, așa cum o și primesc. Pentru neconformarea la această regulă, clientul este taxat suplimentar. Din nou, acel contract trebuie citit foarte bine! Doar că în unele cazuri lucrurile merg mai departe de atât!
- Bonus. Unele companii impun ce tip de carburant să folosești
Dincolo de faptul că-ți solicită să te întorci cu rezervorul plin, unele firme de închirieri auto impun, în termenii contractuali, și tipul de carburant pe care să-l folosești. Iată un motiv esențial pentru care e bine să păstrezi bonurile unde ai alimentat, ca să poți face dovada!
Evită taxa suplimentară de aeroport
Dacă închiriezi o mașină la terminalul aeroportului, e posibil să ți se perceapă bani în plus pentru o taxă de aeroport. Companiile de închiriere de mașini plătesc aceste suprataxe la aeroport și le transmit consumatorului, astfel încât nu există nicio modalitate de a evita taxa dacă închiriezi la aeroport. Poți, totuși, să iei un taxi sau să apelezi la altă modalitate de deplasare, la un autobuz, și să închiriezi mașina din afara aeroportului!
Dotează-ți singur mașina
Când vine vorba despre servicii extra, precum un scaun pentru copil sau GPS, ai grijă să vii „de acasă” cu aceste dispozitive, deoarece e mult mai convenabil așa, decât să le soliciți companiilor de închirieri auto.
Desigur, depinde de companie, însă vorbim despre tarifele practicate în general pentru astfel de servicii considerate ca fiind extra.
Nu semna ce nu înțelegi
Dacă te afli în străinătate și nu înțelegi tot ceea ce e stipulat în contractul respectiv, gândește-te că-ți asumi, sub semnătură, ceva ce nici măcar nu ai habar. E deosebit de important să apelezi la un translator, la un avocat sau cel puțin la un prieten sau la un serviciu de traducere care să te deslușească. Nu știi niciodată ce-ți asumi semnând și te poți trezi în fața unor situații foarte neplăcute!
În cele din urmă, nu e deloc dificil să închiriezi o mașină, trebuie doar să acorzi o foarte mare atenție termenilor contractuali, să știi ce semnezi, să te asiguri că serviciile pentru care plătești sunt ceea ce ai nevoie și că se potrivesc bugetului tău! Nu uita că siguranța este pe primul loc și optează pentru o mașină cu dotări care să scadă riscurile vătămărilor corporale, în caz de accident!