30 mai 2022 | 09:00

Decizie-cheie pentru Sorin Oprescu. Fostul primar al Capitalei află astăzi dacă scapă de închisoarea din Grecia

ULTIMA ORĂ
Decizie-cheie pentru Sorin Oprescu. Fostul primar al Capitalei află astăzi dacă scapă de închisoarea din Grecia

Zi decisivă pentru Sorin Oprescu. Fostul primar al Capitalei află astăzi dacă va ieși din închisoare din Grecia. Mai mult decât atât, azi va avea startul și procesul de extrădare.

Sorin Oprescu află dacă iese de după gratii

Fostul edil a petrecut deja 10 zile în închisoarea de maximă siguranță Korydallos, unde a fost încarcerat după ce a fost prins de autoritățile elene, în Atena. Judecătorii care l-au trimis în arest preventiv vor hotărî astăzi dacă prelungesc măsura până iau decizia asupra extrădării sale. Tot luni începe și procesul privind extrădarea. Așadar, emoții duble pentru fostul primar.

Avocații fostului primar au solicitat să fie cercetat în stare de libertate, nu în arest, până când se soluționează cererile, inclusiv cea referitoare la azilul politic. Medicul a cerut azil politic în Grecia pe o perioadă de aproape 11 ani, cât timp are această condamnare din dosar.

Oprescu a fost mutat miercuri seara la un penitenciar de maximă siguranță din Atena. Acesta mai are de petrecut aproape 40 de zile în arest la închisoarea Korydallos, unde ispășesc pedepse persoane condamnate pentru fapte grave, precum crime.

Care au fost primele declarații ale lui Sorin Oprescu după ce judecătorii au hotărât să mai stea zece zile în închisoare

Întrebat cum se simte la ultimul termen de judecată, fostul edil a spus că bine, însă nu a dorit să vină și cu alte declarații.

Reporter: Cum vă simțiți, domnule Oprescu? Sunteți bine?

Oprescu: Sunt bine.

Reporter: Mai stați 10 zile în penitenciar?

Oprescu: Da.

Reporter: Ne puteți spune în ce bază?

Oprescu: Mă lași?!

Reporter: Vă doresc multă sănătate!

Oprescu: Mulțumesc, la fel.

Sorin Oprescu a primit pe, 13 mai, închisoare cu executare timp de 10 ani și 8 luni  pentru mai multe fapte de corupție. În ziua respectivă, fostul edil al Capitalei a fost căutat de poliție la adresa din buletin, însă nu a fost de găsit. La scurt timp, pe numele lui s-a emis un mandat european de arestare.

Citește și: Ce spune șeful DNA despre fuga din țară a lui Sorin Oprescu și Elenei Udrea. De ce nu pot fi opriți din punct de vedere legal