Coronavirus și carantina din China, mai problematice pentru economie decât războiul din Ucraina
Economia globală este mai interconectată ca niciodată, iar problemele dintr-o parte se resimt în fiecare colț al mapamondului. Cu toate acestea, unele probleme par să fie mai dezastruoase decât altele și nu sunt cele la care te aștepți.
Sancțiunile aplicate Rusiei s-ar putea să fie parțial responsabile de inflație, scumpirea carburantului și a energiei, dar dificultățile înregistrate în lanțul global de aprovizionare, la care se adaugă și criza continuă de cipuri și semiconductori sunt victime ale situației din China. Ca referință, chinezii continuă să se confrunte cu pandemia de coronavirus, iar politica lor agresivă de a nu înregistra niciun caz, dacă se poate, a dus la carantinarea unor orașe cu milioane de locuitori, peste noapte.
De ce China ”ne lovește” mai tare decât criza din Ucraina
Șeful departamentului de transport marfă din cadrul Deutsche Post DHL Group a emis un avertisment foarte important în această săptămână, pe marginea dificultăților cu aprovizionarea. Tim Scharwath a afirmat că practica de carantinare a orașelor din China va avea repercusiuni asupra livrărilor globale la mult timp după ce nu va mai exista.
Economia globală este puternic dependentă de livrările din China, iar autoritățile din această țară, începând cu luna martie a acestui an și până în prezent, și-au îngenuncheat cu restricții propriile centre economice majore.
”După redeschidere, probabil că se vor forma blocaje în fața porturilor din SUA și Europa”, a declarat Tim Scharwath, adăugând că ”va dura mai mult decât am crezut până când sistemul comercial se va normaliza din nou”.
Dacă ar fi să facă o previziune, tot șeful DHL insistă pe faptul că s-ar putea să continuăm cu aceste probleme legate de disponibilitate dincolo de Crăciun și la începutul anului viitor.”China este bancul de lucru al lumii. Toate bunurile de la high-tech la modă sunt afectate de evoluțiile din Shanghai”, a spus Scharwath, adăugând că viteza cu care China ridică toate restricțiile va fi crucială.