20 apr. 2022 | 16:55

Waze te plimbă cu mașina timpului și introduce teme retro: de ce noua opțiune poate fi amuzantă pentru noi, românii

ACTUALITATE
Waze te plimbă cu mașina timpului și introduce teme retro: de ce noua opțiune poate fi amuzantă pentru noi, românii

Waze este, de departe, prima ta opțiune atunci când vine vorba despre aplicațiile care îți arată pe unde și cum să conduci. Atunci când vorbim despre țara noastră, în mod sigur nu există șofer care nu aibă această aplicație instalată pe telefonul mobil.

Waze îți arată, prin definiție, pe unde trebuie să mergi ca să ajungi la destinația dorită, ce trasee sunt mai ușor de practicat, unde stă ascunsă poliția, unde sunt ambuteiaje, dar și ce drumuri sunt blocate (din diverse motive).

Temele retro, de la Waze, foarte actuale în România

Nu putem ști dacă atunci când a inventat noua opțiune, Waze s-a gândit la România, însă în spirit de glumă, putem să bănuim că da. Este suficient să ne uităm un pic la starea șoselelor de la noi din țară și vom observa că ele arată, mai degrabă, ca unele din anii ’70 și ’80, cu diferența că, în acei ani ele erau noi.

Așadar, dacă ești șofer român și vrei ca starea șoselei pe care mergi să se potrivească cu tema Waze, află că gigantul îți dă acum această posibilitate, întrucât a introdus o serie de teme noi pe cale le poți folosi pe aplicația ta, instalată pe telefon.

Poți alege teme din anii ’70, ’80 sau chiar ’90, fiecare dintre acestea incluzând elemente specifice ale acelei perioade. Ce-i drept, temele par mai mult americane decât românești, dar nu cred că va fi asta o problemă pentru tine.

Spre exemplu, în tema din anii ’70 poți vedea un microbuz clasic Volkswagen (da, ca cel din Scooby Doo), în timp ce în cea din anii ’80 apare pe ecran un instructor de fitness, simbol al acelei perioade.

Partea mai puțin plăcută (cel puțin pentru români) este că poți să te joci cu aceste teme retro numai dacă alegi dintre următoarele limbi de afișare: franceză, engleză sau portugheză.

Drumuri bune să avem, că de aplicații nu ducem lipsă.

lansare-teme-retro-waze

Waze introduce teme retro

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele