Civilii din Mariupol vor fi evacuați. Acord între Rusia și Ucraina privind un culoar umanitar
Vicepremierul Irina Vereșciuk vine cu vești bune pentru ucraineni. Vecinii de peste graniță au reușit să ajungă la un acord în ceea ce privește deschiderea unui culoar umanitar de evacuare a civililor din portul asediat Mariupol.
Civilii din Mariupol vor fi evacuați. Acord între Rusia și Ucraina privind un culoar umanitar
”Am reuşit să ajungem la un acord preliminar (cu ruşii) asupra unui culoar umanitar pentru (evacuarea) femeilor, copiilor şi bătrânilor”, anunţă într-o postare pe Telegram Irina Vereşciuk
Totodată, trupele rusești au anunţat marţi că un culoar a fost deschis. Acesta va fi folosit pentru o evacuare a militarilor ucraineni din zona industrială Azovstal, în portul strategic Mariupol, la câteva ore după ce a cerut armatei ucrainene să capituleze.
”Având în vedere situaţia catastrofală din fabrica Azovstal (…), forţele ruse au deschis un culoar pentru a permite ieşirea militarilor armatei ucrainene şi a combatanţilor din cadrul unor formaţiuni naţionaliste care au depus armele în mod voluntar”, a anunţat marţi Ministerul rus al Apărării.
De altfel, un ofițer a venit cu o mărturie dureroasă. Bărbatul este asediat la Mariupol și cere cu disperare ca Occidentul să treacă la ”extragerea” lor.
„S-ar putea să ne trăim ultimele zile, chiar ultimele noastre ore”, a afirmat el.
Președintele Consiliului European, vizită surpriză la Kiev. Evenimentul nu fusese anunțat pe agenda reprezentantului Uniunii Europene
Președintele Consiliului European Charles Michel a ajuns miercuri la Kiev. Acesta a postat pe Twitter o fotografie cu ceea ce pare a fi momentul sosirii în gara din Kiev, însoțită de mesajul „Astăzi la Kiev, în inima Europei libere și democratice”.
Este vorba despre o vizită supriză, evenimentul nefiind anunțat pe agenda acestuia.
De altfel, reprezentantul UE are în plan să se întâlnească cu preşedintele Volodimir Zelenski în cursul zilei, a afirmat un oficial european, sub rezerva anonimatului.
Vizita acestuia completează vizita la Kiev de pe 8 aprilie a preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a fost însoțită de şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, şi premierul slovac Eduard Heger. În cadrul întrevederii, oficialii europeni i-au promis preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski sprijinul UE pentru Ucraina față de agresiunea rusă.