Cum arăta internetul în România, de la sat la oraș: câte conexiuni la internet sunt, ce s-a schimbat
Este o certitudine faptul că internetul a evoluat. Ca referință, la finalul anului 2021, erau aproximativ 6,1 milioane de conexiuni la internet fix, în creştere cu 7%, potrivit datelor preliminare. Dintre acestea, 3,9 milioane erau în mediul urban.
„La finele anului aveam 6,1 milioane de conexiuni la internet fix, în creştere cu 7%. Dintre acestea, 3,9 milioane erau în mediul urban, în creştere cu 4%, şi 2,2 milioane în mediul rural. De ce facem tot timpul separarea asta? Că avem o atenţie sporită asupra decalajului dintre urban şi rural – şi în toate acţiunile pe care vedeţi că le face ANCOM-ul – are în vedere şi reducerea acestui decalaj”, a declarat Cristin Popa, directorul executiv al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), la conferinţa „Ziua Comunicaţiilor 2022”, citat de Agerpres.
Acesta a mai precizat că 85% din conexiunile de internet fix permit viteze de download de peste 100 Mbps, înregistrând o creştere de cinci punte procentuale faţă de anul precedent.
6,1 milioane de conexiuni la internet fix, la sfârșit de 2021
„În mediul rural avem o pondere de 78%, în creştere de la 65% în anul 2020”, a completat directorul executiv al ANCOM.
În ceea ce privește zona de reţele mobile, sunt 21,2 milioane de conexiuni, o creştere de 4% în 2021.
„Din datele pe care le avem se observă o domolire a creşterii”, a explicat directorul executiv al ANCOM. El a mai precizat că în trecut a fost o creştere „generată de pandemie şi de modificarea practic a vieţii tuturor, când majoritatea am mers spre zona online”.
Codul Comunicaţiilor, este un document care „va rescrie oarecum multe reglementări din domeniul comunicaţiilor, va veni cu elemente care să stimuleze implementarea noilor tehnologii şi cu elemente noi în ceea ce priveşte gestionarea frecvenţelor radio”.
„Evident că are şi o componentă de protecţie a utilizatorului final prin elemente de informare suplimentară. Sperăm că mâine Curtea Constituţională să ne dea un verdict pozitiv în sensul dezvoltării reţelelor de comunicaţii. În momentul în care apare Codul Comunicaţiilor autoritatea este pregătită să pornească consultarea pentru procedura de licitaţii a noilor frecvenţe alocate reţelelor mobile. Estimăm că am ajunge la finalizarea procedurii cam în aproximativ cinci luni de când pornim consultarea publică”, a conchis directorul executiv al ANCOM.