23 feb. 2022 | 12:35

Această țară din Europa a amendat Apple: ce n-a respectat gigantul în aplicațiile de dating

ACTUALITATE
Această țară din Europa a amendat Apple: ce n-a respectat gigantul în aplicațiile de dating

Autoritatea de concurență din Olanda a majorat încă o dată o amendă aplicată Apple pentru nerespectarea unui ordin antitrust legat de tehnologia de plată și aplicațiile de întâlniri.

Așadar, pedeapsa cu amenzi săptămânale de cinci milioane de dolari aplicată de Olanda gigantului tech continuă să-și producă efectele. S-a ajuns deja la jumătate din amenda maximă prevăzută, conform TechCrunch.

Apple, bună de plată

Autoritatea pentru Consumatori și Piețe din Țările de Jos a aplicat Apple cea de-a cincea amendă săptămânală de cinci milioane de dolari, amendă prevăzută de o decizie legată de facilitarea sistemelor terțe de plăți. Ca referință, această decizie prevede ca până în momentul în care Apple aplică cu bună credință decizia autorității locale, compania americană să fie amendată în fiecare săptămână cu câte cinci milioane de dolari.

Au trecut deja cinci săptămâni de la anunțarea deciziei, iar autoritatea a aplicat deja cinci amenzi săptămânale în valoare totală de 25 de milioane de dolari. Decizia prevede ca amenzile să fie aplicate până la un maxim de 50 de milioane de dolari.

„Am explicat clar lui Apple cum se pot conforma cu cerințele ACM. Până acum, însă, au refuzat să facă propuneri serioase. Considerăm că atitudinea Apple este regretabilă, mai ales că cerințele ACM au fost menținute în instanță pe 24 decembrie. Așa-numitele „soluții” Apple continuă să creeze prea multe bariere pentru furnizorii de aplicații de întâlniri care doresc să folosească propriile sisteme de plată”, a declarat Autoritatea pentru Consumatori și Piețe (ACM) din Olanda.

Compania Apple a fost obligată în Olanda să permită folosirea sistemelor terțe de plată pentru aplicațiile matrimoniale. Compania americană a publicat un set de condiții formale pe care aceste aplicații trebuie să le îndeplinească și, în plus, a cerut un comision de 27%. Autoritatea locală a considerat că măsurile companiei nu respectă decizia impusă, astfel că a decis aplicarea amenzilor săptămânale.